Ministerul Educației a publicat rezultatele la simularea Evaluării Naționale (EN) 2024. Datele arată că doar 42% dintre elevii din clasele a VIII-a au luat note de peste 5. La limba și literatura română procentul este de aproape 74%.
Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale, conform Ministerului Educației:
I. Limba și literatura română – număr note mai mari sau egale cu 5: 121.759 (73,98%)
Distribuția notelor pe tranșe este următoarea:
Foto: Ministerul Educației
II. Matematică: număr note mai mari sau egale cu 5: 69.347 (42,37%)
Distribuția notelor pe tranșe este următoarea:
Foto: Ministerul Educației
III. Limba și literatura maternă – număr note mai mari sau egale cu 5: 8.161 (82,93%)
Distribuția notelor pe tranșe este următoarea:
Foto: Ministerul Educației
Lucrările de la simularea Evaluării Naționale 2024 au fost corectate digital în premieră
Reamintim faptul că este pentru prima dată când simularea se derulează în condiții similare cu cele de examen, digitalizat, iar lucrările nu au mai fost corectate de către profesorii din unitatea de învățământ, fiind distribuite aleatoriu evaluatorilor din toată țara.
Conform metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor naționale, la o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi evaluatori, lucrările sunt recorectate de alți doi evaluatori, nota finală fiind obținută ca medie aritmetică a celor două note cu valori centrale, după eliminarea notelor extreme (cea mai mare și cea mai mică), conform Ministerului Educației.
„Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, informează aceeași sursă.
La simularea EN din 2023, 59% dintre elevi au reușit să ia note mai mari sau egale cu cinci (față de 42%, anul acesta), iar la limba și literatura română procentul de promovare a fost de 75% (față de aproape 74%, anul acesta).