Vezi VIDEO
Lipsa de performanta a invatamantului universitar naste noi controverse. Din cauza pregatirii deficitare, aproape 350 de candidati la examenul national de ocupare a posturilor din invatamantul maramuresean au obtinut note extrem de mici la evaluare.
Desi, initial, pentru cele 177 de posturi titularizabile si alte 706 de suplinitori din invatamantul maramuresean s-au inscris 2.046 de cadre didactice, in cursa au ramas doar 1.405 de candidati, alti 197 dintre acestia retragandu-se chiar in ziua examenului, considerand subiectele prea dificile.
Pentru majoritatea celor ramasi in cursa, dezamagirea a fost mare. Notele au fost sub asteptari, iar multi dintre ei dau vina pe modalitatea deficitara de organizare a concursului, spunand ca au mai auzit de cazuri in care au fost… inversate codurile de bare.
“Am luat 6,85, in conditiile in care am rezolvat extrem de bine atat partea de metodica, cat si partea de subiecte. Nu inteleg cum am putut sa iau o astfel de nota. Anul trecut am luat nota mica pe merit, dar acum nu pot sa imi explic. Exista dascali titulari care se descurca mai prost decat un suplinitor. Am senzatie ca nu doresc sa ne ofere sprijin noua, suplinitorilor. In plus, nimeni nu ne arata ce am gresit, concret. Imi voi face dreptate, ma voi adresa chiar astazi celor de la Inspectoratul Scolar, pentru ca nu se poate asa ceva”, spune Angela Coman, candidata la examen pentru a patra oara, dupa ce timp de un an a fost suplinitoare la Colegiul “Vasile Lucaciu” din Satu Mare.
Din cele 1.208 de lucrari, patru au fost anulate, foile de examen fiind completate gresit. “Probabil am avut foarte mari emotii. Altfel nu imi explic cum am putut sa gresesc. Acum stiu ca nu mai am ce sa fac, ma voi inscrie la anul din nou. E pacat, deoarece am invatat…”, a spus Maria Sabo, candidata la catedra de educatie fizica si sport.
Doar 852 de candidati au primit note peste 5, in vreme ce 347 de candidati au luat calificative sub 5, fapt explicat de oficialii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Maramures prin pregatirea deficitara.
“Ei sunt obisnuiti la facultati sa ia note prea mari in comparatie cu nivelul lor de pregatire. Iau 10 la licente, dar nu au dobandit notiunile necesare pentru o nota maxima”, este de parere Pavel Filip, purtatorul de cuvant al ISJ Maramures.
La titularizarea din acest an nu s-a obtinut nicio nota maxima, cele mai mari medii fiind de 9,80 (la limba germana, limba engleza si filosofie). Doar 391 de candidati au obtinut note peste 7.
Sursa: Catalin Tineghe