Rezultatele de la Alegerile Locale zguduie PNL-ul din temelii. Ionel Bogdan ar urma să fie demis
Am aflat pe surse faptul ca, în urma alegerilor de ieri conducerea centrală a Partidului Național Liberal (PNL) ar fi decis să ia măsuri drastice împotriva liderilor din teritoriu care au suferit înfrângeri usturătoare în recentele alegeri locale. Cel puțin 10 președinți de organizații județene vor fi demişi după ce au pierdut alegerile pe linie sau nu au reușit să obțină măcar scorul realizat de PNL la nivel național.
În fruntea acestei liste rușinoase se află Ionel Bogdan, baronul din Maramureș, un personaj al cărui eșec răsunător în alegeri a fost de-a dreptul catastrofal pentru imaginea partidului. Alături de el, bătrânul baron Gheorghe Flutur din Suceava și liderul din Caraș-Severin își vor pierde funcțiile în urma rezultatelor dezastruoase.
Liderii centrali ai PNL au subliniat că partidul are nevoie urgentă de oameni noi, dedicați, care să fie capabili să tragă pentru partid și să se ocupe serios de pregătirea alegerilor viitoare. Această curățenie de primăvară este un prim pas esențial pentru a recâștiga încrederea electoratului și pentru a asigura o prezență puternică pe scena politică.
Demisia forțată a unor lideri precum Gheorghe Flutur, care au ocupat poziții influente timp îndelungat, este un semn clar că PNL nu mai poate tolera mediocritatea și eșecul. Partidul se află într-un moment de cotitură, iar liderii săi trebuie să fie capabili să răspundă provocărilor cu competență și determinare.
Eșecurile recente ale PNL în teritoriu sunt o reflectare a incapacității unor lideri de a performa în mod adecvat și de a aduce rezultate conforme cu așteptările electoratului. Ionel Bogdan și colegii săi din județele problematice au demonstrat că nu sunt capabili să susțină un partid aflat într-o competiție acerbă pe scena politică românească. Schimbările anunțate sunt un pas necesar pentru revitalizarea PNL și pentru pregătirea eficientă a alegerilor viitoare.
DEMISIA !
Acest rezultat dezastruos era imprevizibil, din moment ce in fruntea PNL Maramures s- a aflat junele Ionel Bogdan un neprofesionist, oportunist, increzut, finul fostul presedinte al Cancelariei prezidentiale Dan Mihalache.La aceasta se adauga lipsa de valoare a echipei sale, yesmen and women. Liberalii de valoatre au fost marginalizati, sub pretextul intineririi organizatiei. Drept urmare Maramuresul a batut pasul pe loc. Celebrul Plan a lui Bogdan” a ramass oo aseertiune teooretica,, dee propaganda.Asttfel eleectoratul ssi- a pierdut incrrederea in junele Bogdan si echipa sa ,,performanta, ajungandu- se la pierderea alegerilor de catre PNL si inrosirea juudetului a celor doua municipii a celor mai importante orase. In aceasta situatie dramatica este necessar sa fie organizate alegeri in PNL Maramures cu respectarea principiilor liberale: organizatia sa fie condusa de persoane competente cu notorietate, responsabile si implicate in viata comunitstii.
Faptul ca Ionel Bogdan se razbuna pe Baia Mare, prin nealocarea de fonduri dovedeste ingustimea mintii acestui ins ranchiunos, oprtunist si ingamfat. Vorba aceea: Razbunarea arma prostului. Dar, sfarsitul carierei sale politice este aproape.
daca pinochio de Seini ,nu face treaba astia vor revenii ca romanurile atata stiu ,nu-i plange de mila acuma oricum pica ,insa repet daca pinochio de seini,nu face treaba si nu va face ,pentru ca Maramuresul are nevoie de 2 mld de euro,bucurestiul nu iti da banii astia ,fonduri pana implementezi pana faci dosare te calca arsenie boca ,pana faci studii de fezabilitate ,va fi greu ,asta inseamna ca in 35 de ani sa nu faci nimic si acum nu sti de ce sa te apuci .