Contestațiile cresc procentul de promovabilitate înregistrat în urma sesiunii de toamnă a Bacalaureatului. Cel putin asa arata rezultatele obtinute in urma contestatiilor si care au fost facute publice pe 6 septembrie.
Statisticile întocmite de oficialii Inspectoratului Școlar Județean Maramureș după afișarea rezultatelor contestațiilor depuse arata ca in judetul nostru procentul de promovabilitate a crescut cu 1,5 2la sută, ajungând astfel de la 29,77 % la 31,29 %.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar judetean Maramures, Adriana Mester arata arată că numărul celor care au trecut bacalaureatul în sesiunea a doua este de 307 , astfel ca recorectarea recorectarea a adus note mai mari, care permit trecerea examenului pentru încă 15 absolvenți de clasa a XII-a.
Statisticile întocmite mai arată că, după contestaţii, cel mai mult a crescut numărul mediilor cuprinse între 6-6,99 (+15)
În Maramureș, 260 de absolvenți au depus contestații după ce-a de a doua sesiune de bacalaureat, cei mai mulți dintre ei având mediile inițiale cuprinse între 4 și 5,99, respectiv numarandu-se mprintre cei care au sperat că vor primi note ceva mai mari care să le permită să treacă examenul.
Reamintim ca bacalaureatul poate fi susţinut fără taxă de cel mult două ori. Candidaţii care se prezintă la examen pentru a treia oară trebuie să plătească o sumă stabilită diferenţiat, în funcţie de numărul probelor la care se prezintă.