Ieri, în jurul orei 09:30, poliţiştii au intervenit la un accident de circulație produs la intrarea în localitatea Satu Nou de Jos. La fața locului s-a constatat că un băimărean de 53 ani, care conducea un autoturism pe D.J. 182 B, pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul asupra direcției și a ajuns cu autoturismul în șanțul din partea dreaptă. Din fericire şoferul nu a fost rănit. Autoturismul a fost avariat.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Baia Mare în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.