Despărţirea este provocată nu atât de fanii, care nu prea îl mai înghit pe Roberto Carlos, cât de noii şefi ai Realului. Ţinând cont de vârsta jucătorului, 33 de ani, aceştia au hotarât să-i introducă în contractul scadent în 2008 încă o clauză. Au vrut să îl plătească doar pe baza partidelor disputate, respectiv a obiectivelor realizate, şi să îi anuleze salariul de 4,5 milioane de euro.
Carlos s-a supărat şi, în lipsa altei variante, a preferat Fenerul pregatit de Zico, desi Capello i-a transmis că se bazeaza pe el. Banii oferiţi, într-un acord pe 3 sezoane, cântăresc decisiv: salariu de 5 milioane de euro, plus prime grase pentru fiecare meci jucat şi obiectiv îndeplinit. Real ar urma să încaseze 5 milioane de euro pentru plecarea lui.
Madrilenii caută deja un înlocuitor pentru Roberto Carlos. Prima ţintă a Realului este Eric Abidal (27 de ani), care s-a impus în echipa Frantei, inclusiv la Campionatul Mondial 2006, prin viteză şi incisivitate. Conducătorii din “Santiago Bernabeu” au luat de câteva săptămâni legătura cu Lyon, a cărei pretenţie e fermă: 7 milioane de euro.
Sursa: Daniel Kotecz