Vezi VIDEO
Motociclistii din nordul tarii vor lua drumul localitatii maramuresene Baiut in acest final de saptamana, pentru o noua editie a festivalului Rock N’Road Weekend. Dupa reteta devenita deja traditionala, pasionatii de motoare au pregatit doua zile din care nu vor lipsi buna dispozitie, provocarile, de la cele culinare la cele sportive, si nici muzica buna.
Ambianta va fi asigurata de trupele Red Next, Black River Blues Band, Nuke the Roaches, Radar si Bucovina, in timp ce participantii vor fi provocati pe timpul desfasurarii festivalului la concursuri care de care mai trasnite, precum prinsul gainii sau mancatul de crenvursti. Mai mult, 10 echipe de bucatari proaspat coborati din saua motoarelor, vor gati circa 100 de litri de gulas, in cadrul unei competitii culinare menite sa incante papilele gustative ale tuturor participantilor.
„Asteptam motociclisti din Ungaria, din Botosani, Oradea, Mures si Hunedoara. Avem un concurs de gulas, unde avem 10 echipe inscrise. Dupa aceea vor fi concursuri diverse, de prins gaina, unde alearga 2-3 sa prinda o gaina, de tras funia, de mancat crenvursti, de baut bere si altele”, a declarat Csaba Rusiczki, membru al Clubului Rock N’Road.
Evenimentul din acest weekend va avea si un scop caritabil, toti banii stransi cu aceasta ocazie urmand sa fie donati unei tinere din Zalau care sufera de anemie aplastica si care in prezent este internata intr-un spital din Germania. Julia re nevoie de 160.000 euro pentru un transplant de maduva, astfel ca membrii Asociatiei Rock N’Road vor sa ii intinda o mana de ajutor.
Sursa: Tania Purcaru