Elvețianul Roger Federer, nr. 7 ATP, a ajuns, sâmbătă, după ce a câștigat finala turneului de la Dubai, la trofeul cu nr. 100 din carieră. A fost o finală între două generaţii. Adversarul său a fost grecul Stefanos Tsisipas, nr. 11 ATP, cel care îl eliminase la Australian Open.
La 37 de ani, Roger Federer este la al optulea triumf la Dubai și la titlul cu numărul 100 din carieră.
Elvețianul a ajuns în finala turneului din Emirate după o victorie în două seturi, 6-2, 6-2 în fața lui Boran Coric după doar 67 de minute. În ceea ce îl privește pe tânărul Stefanos Tsitsipas, o revelație în tenisul masculin, grecul a trecut în semifinale în trei seturi de Gael Monfils, după un meci electrizant. De luni, după al nouălea succes la rând, Tsitsipas va intra în premieră în top 10 ATP, fiind primul tenismen elen care reușește această performanță. Are 20 de ani.
Roger Federer scrie acum o nouă pagină de istorie. Devine al doilea jucător, în era Open, care ajunge la o sută de turnee câştigate. Doar Jimmy Connors se află în faţa lui, cu 109.
„Nu am crezut că va fi posibil să am 99 de titluri. Acum, mă îndrept spre sută, e un număr extraordinar, sună fabulos, încerc să îmi găsesc motivaţie de oriunde”, a declarat Federer înainte de finala de la Dubai.
Finala cu Stefanos Tsitsipas va fi a zecea a carierei pentru Roger Federer la Dubai. Pe prima a jucat-o cu 16 ani în urmă.