Doar 2% din banii europeni alocați programării 2014-2020, însumând 936,3 milioane euro, au fost cheltuiți de România până acum. Bulgaria a cheltuit 9%, iar Polonia 8%, potrivit datelor Comisiei Europene.
Fondul de Coeziune a beneficiat de cei mai mulți bani europeni (aproape 470 milioane de euro), urmată de Fondul European de Dezvoltare Regională (aprox. 440 milioane de euro).
Austria și Irlanda au cheltuit și mai puțin decât România din aceste fonduri structurale și de investiții, ambele țări având un procent de absorbție de numai 1%.
”Este un rezultat mulțumitor, dacă ne raportăm la evoluția anului 2016”
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a declarat săptămâna trecută că România va avea o rată a absorbției de 5% până la finalul anului.
”România va termina anul acesta cu un procent de 5% absorbție. Comisia Europeană va rambursa până în 31 decembrie sumele pe care le-am trimis la Bruxelles. Este un rezultat mulțumitor, dacă ne raportăm la evoluția anului 2016”, a declarat acesta.
A.B.
Sursa: Hotnews.ro