Naționala feminină Under 20 a României a câștigat miercuri primul meci de la Campionatul Mondial din Slovenia, 26-23 cu reprezentativa Angolei în faza grupelor.
Marcatoarele echipei noastre au fost Mihai (6 goluri), Lixandroiu (4), Necula (4), Lupei (4), Stoica (3), Gogîrlă (2), Coman (2) și Ţîrle (1).
Următorul meci al ”tricolorelor” este cu Lituania, pe 24 iunie. Din grupa în care se mai află și Cehia se califică în grupele principale primele două clasate.
Declarația selecționerului Horațiu Pașca după victoria de la debut
”Știam despre Angola că e o echipă cu jucătoare foarte tehnice, care au calități fizice impresionante, forță în regim de viteză, foarte agile și cu un joc extrem de incomod. Schimbă permanent sistemul de apărare și pe cel de atac, iar asta poate pune probleme oricui.
Am intrat foarte bine în meci, am luat doar 4 goluri când am început să avem câteva probleme în apărare și am pierdut mingi foarte ușor, apoi le-am dat lor posibilitatea să înscrie foarte repede. Mă bucur că ne-am păstrat capul pe umeri și că în repriza a doua am reușit să le surprindem, să găsim soluții indiferent de sistemele lor de joc.
Vreau să le felicit pe fete pentru victoria asta, chiar dacă a fost obținută cu unele emoții. Cred că am controlat jocul de la un capăt la altul, ceea ce ne dă speranțe pentru meciurile care vin”, a declarat după meci selecționerul Horațiu Pașca, conform Federației Române de Handbal.