Gripa a provocat moartea a 54 de oameni în România, în acest sezon. Două decese au fost confirmate vineri de autorități.
Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), o femeie din Cluj și un bărbat din Mureș sunt cele mai recente victime ale epidemiei.
Bărbatul de 83 de ani, cu condiții medicale preexistente, nu era vaccinat antigripal. El a murit marți și a fost confirmat cu virusul gripal tip A, subtip H3.
Femeia în vârstă de 84 de ani, de asemenea, avea condiții medicale preexistente și nu era vaccinată. Decesul a survenit pe 3 martie și a fost confirmată cu virusul gripal tip A, nesubtipat.
Epidemia de gripă a fost decretată în România în februarie, pentru al doilea an consecutiv.
Sursa: News.ro