România a aderat oficial la programul Visa Waiver. Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, şi Alejandro Mayorkas, secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, se întâlnesc azi la Washington D.C. pentru a stabili detaliile tehnice, dar și momentul din care nu vom mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA.
Românii vor putea călători în America, dar doar cei care vor să ajungă în interes de afaceri sau ca turiști pentru 90 de zile. Aceștia trebuie să completeze un formular online și să achite o taxă de 350 de dolari. După această etapă pot ajunge în America fără a mai merge la ambasadă sau fără a trece prin acel interviu.
Vineri, la ora 15 va fi organizată o ceremonie la Guvern, iar la ora 18, ora României, are loc ceremonia în SUA.
Programul Visa Waiver este un parteneriat cuprinzător de securitate între Statele Unite și țările desemnate, care permite cetățenilor acestor state să călătorească în SUA fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri.
Prin aderarea la programul Visa Waiver, cetățenii români nu vor mai avea de susținut interviuri la un consulat al SUA, ceea ce face procedura mult mai puțin costisitoare și consumatoare de timp. Autorizația de călătorie care înlocuiește vizele actuale este valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ieșiri din SUA în acest interval, și poate fi utilizată pentru vizite de până la 90 de zile, iar costul unei autorizații de călătorie este de 21 de dolari.