Două milioane de lei, bani de la bugetul statului, pentru modernizarea unei gări prin care n-a mai trecut niciun tren de 14 ani. Mai mult decât atât, stația are și un angajat, care ar trebui sa păzească clădirea ce stă sub lacăt de peste un deceniu.
Pe vremuri, în gara din Câmpulung la Tisa era forfotă mare. În sătucul de la graniță cu Ucraina intrau și ieșeau zilnic trenuri cu marfă adusă din țările vecine. Din 2007, circulația trenurilor a fost oprită. Între timp, gara a fost renovată în totalitate și au fost montați stâlpi cu 32 de camere de supraveghere. Peste toate s-a așezat praful.
Așa arată o investiție de 2 milioane de lei într-o gară fără trenuri. A fost renovată această clădire și au fost refăcute gardurile pe care stă lacătul de mai bine de un deceniu. Până de curând, prin gară se auzeau doar cei 4 angajați. Acum a mai rămas doar unul. Șef într-o gară prin care nu trece niciodată trenul.
Șandor Mesyeri – viceprimarul localității: Venea la cafea și înapoi și primea salariu. Că trenul nu circulă, angajați sunt. Investiție enorm de mare și nu au fost pornite niciodată camerele de luat vederi, trenul nu a mai circulat. Deja, la primărie, multe sesizări au făcut măcar să curețe, că e deja pădure pe linia ferată.
Oamenii din sat își amintesc cu nostalgie de vremurile în care gara era plină. Acum, abia dacă își mai amintesc cum arată un tren.
Localnic: Am și eu un trenuleț machetă în vitrină. Gara e pustie. Aici a fost circulație cu 12 perechi de trenuri rusești, 4 românești, era linie largă.
Renovarea gării a fost prevăzută în proiectul de securizare a graniţelor, în vederea aderării României la Spaţiul Schengen. Lucru care încă nu s-a întâmplat. (Digi24)