România ar putea deveni al treilea mare producător de gaze naturale din Europa, odată cu extracţia resurselor din Marea Neagră, a declarat, joi, Francois-Regis Mouton, director în cadrul Asociaţiei Internaţionale a Producătorilor de Petrol şi Gaze.
„România ar putea deveni al treilea producător de gaze din Europa, în condiţiile în care potenţialul din Marea Neagră depăşeşte 200 de miliarde de metri cubi”, a afirmat Mouton, citat de Agerpres.
În plus, aceste resurse ale României vor putea duce la diversificarea aprovizionării de gaze în sud-estul Europei.
„Pentru aceasta, avem nevoie de interconexiuni, de liberalizarea pieţei şi de un cadru legal stabil”, a subliniat reprezentantul companiilor de petrol şi gaze.
El a amintit rezultatele unui studiu al Deloitte, publicat în luna mai, potrivit căruia investiţiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera venituri la bugetul de stat în valoare de 26 de miliarde de dolari şi un plus de 40 de miliarde de dolari la PIB-ul României, până în anul 2040.
Tot în aceeaşi perioadă, aceste investiţii vor susţine anual, în medie, peste 30.000 de locuri de muncă.
Companiile petroliere vor investi 15,7 miliarde de dolari în proiectele din Marea Neagră, în perioada 2018 – 2040, conform raportului.
Deloitte: Investiţiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor aduce 26 mld. dolari la buget
Investiţiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera venituri la bugetul de stat în valoare de 26 de miliarde de dolari şi un plus de 40 de miliarde de dolari la PIB-ul României, până în anul 2040, se arată în studiul realizat de Deloitte.
Cea mai mare sumă, respectiv 9,5 miliarde de dolari, va fi reprezentată de impozitul pe profitul companiilor.
Din TVA şi accize vor veni 3,7 miliarde de dolari, din contribuţiile la asigurările sociale – 6,5 miliarde de dolari, iar din redevenţe – 5,5 miliarde de dolari.
Tot în aceeaşi perioadă, aceste investiţii vor susţine anual, în medie, peste 30.000 de locuri de muncă.
Analiştii estimează că producţia de gaze offshore se va ridica la 170 de miliarde de metri cubi, din care 35% va fi exportată.
„Există premise ca 65% din acest gaz să fie consumat în România”, a declarat Răzvan Nicolescu, senior expert în cadrul Deloitte, luni, în cadrul unei conferinţe de presă cu ocazia lansării raportului.
Companiile petroliere vor investi 15,7 miliarde de dolari în proiectele din Marea Neagră, în perioada 2018 – 2040, conform raportului.
„Din aceste investiţii, 54% vor genera impact pentru economia noastră, restul fiind achiziţii din import”, a mai spus Nicolescu.