Belgia a introdus întregul teritoriu al României în zonă roșie, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe transmis miercuri. Toate persoanele care călătoresc din România în Belgia vor intra în autoizolare și vor face un test PCR, acesta fiind efectuat de către autoritățile belgiene, la sosirea în țară.
Comunicatul integral al MAE
„În continuarea informațiilor referitoare la condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile belgiene au revizuit condițiile de acces pentru persoanele care se deplasează în acest stat din România.
Conform noilor măsuri, începând cu data de 26 august a.c., întreg teritoriul României a fost încadrat în zona roșie. Astfel, toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei din orice regiune a României trebuie să intre în autoizolare și să efectueze un test molecular PCR pentru depistarea infecției cu COVID-19, după sosirea în această țară.
De altfel, toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei din regiunile incluse în zona roșie trebuie să intre în autoizolare și să efectueze un test molecular PCR pentru depistarea infecției cu COVID-19. Testul este efectuat de autoritățile belgiene, la sosirea în această țară. Călătorii sunt rugați să contacteze medicul curant, respectiv un medic de familie, care dispune ulterior testarea”.
Conform informațiilor comunicate de autoritățile belgiene, dispunerea măsurii autoizolării și testarea pentru COVID-19 intră în competența autorităților regionale.
Totodată, MAE reamintește că persoanelor care intră în Belgia din state/regiuni incluse în zona portocalie, autoritățile belgiene le recomandă să se adreseze medicului în vederea efectuării testării și autoizolării la domiciliu.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează că, începând cu data de 1 august a.c., toate persoanele care intră în Regatul Belgiei sunt obligate să completeze în 48 de ore anterior intrării pe teritoriul belgian formularul Passenger Locator Form, care poate fi accesat online la https://travel.info-coronavirus.be/fr/public-health-passenger-locator-form. Persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau navală și care rămân pe teritoriul Belgiei pentru maximum 48 de ore (inclusiv în scopul tranzitului), precum și persoanele a căror călătorie în afara Regatului Belgiei nu depășește 48 de ore sunt exceptate de la măsura completării formularului.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles 0032 (0)2 347 5338, 0032 (0)2 345 0040 și 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0032(0)2 344 0854.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51902, http://bruxelles.mae.ro/, https://www.mae.ro/ și https://diplomatie.belgium.be/en.
Sursa: g4media.ro