În ultima jumătate de secol, filmele sau reclamele TV au creat un stereotip al programatorului de succes. Indiferent de cum s-a schimbat stilul ochelarilor de-a lungul anilor sau cum cablurile din jurul computerului au devenit din ce în ce mai puține, programatorul comun își păstrează o constantă: este întodeauna bărbat.
Într-un domeniu vizibil masculinizat, apar inițiative care să elimine inegalitatea de gen în Tech. Codette este un ONG care ajută fetele de liceu să învețe bazele limbajelor de programare și să afle că o carieră în IT nu este dictată de sex, ci de competențe. Este o comunitate în care cel mai important cod învățat este cel care sparge prejudecățile. Astfel, fetele află că „programator” nu are doar genul masculin și că declinarea „ea codează” este la fel de firească precum „ea dansează“ sau „ea pictează“.
30% dintre programatorii români sunt femei
Deși situația egalității de gen din domeniile tehnice nu e deloc roz în lume, România nu se poate plânge la acest capitol. Un studiu Eurostat arată că ne aflăm în primele patru țări europene la numărul de fete care studiază la facultățile tehnice. Mai mult, același studiu spune că suntem a doua țară din Europa la numărul de femei cu profesii în IT, imediat după Bulgaria. Dacă ne întrebăm cât de bune sunt, totuși, femeile românce la programare, răspunsul e încurajator. În urma unui studiu realizat de HackerRank, femeile coder din România plasează țara noastră pe locul șase în lume la calitatea serviciilor oferite, clasamentul fiind condus de Rusia.
Ce este Codette?
Acum doi ani, trei studente la Automatică se întâlneau să creeze o comunitate a fetelor pasionate de programare. În 2016, workshopul „IoT4Girls” le-a adus în aceeași sală, în fața unor adolescente care veniseră să-și dea seama dacă sunt potrivite sau nu pentru o facultate care are legătură cu calculatoarele. Au observat că teama de a aplica la facultățile tehnice și, mai apoi, de a crede că pot avea o carieră în programare era extrem de acută în rândul fetelor. S-au hotărât să schimbe ceva și așa s-a născut „Codette”, un program prin care fetele au ocazia să participe la diverse trainguri unde învață limbaje de programare și unde află poveștile femeilor care au reușit în acest domeniu.
Au plecat cu trei obiective în minte, aceleași pe care le păstrează și le îndeplinesc cu entuziasm și astăzi: conectează oamenii cu interese comune, ghidează tinerele către cariera în programare și le inspiră să respingă preconcepțiile.„
Egalitatea în IT nu e un moft. Ea dezvoltă industria
Când vine vorba de eticheta „feministă”, tinerele din Codette spun că e un cuvânt înțeles în prea multe feluri, de prea puține ori în mod pozitiv. Așa că își fac un scut din cuvântul „egalitate” și cu el pornesc lupta pentru a schimba percepțiile asupra domeniului IT din România.
”Egalitatea de gen în domeniile tehnice nu este un exces de corectitudine politică, ci un mod de a asigura evoluția în acest domeniu. N-ai cum să intuiești perfect o aplicație pe care să o poată folosi ușor și o femeie, dacă ea a fost gândită exclusiv de bărbați”, ne spune Giorgiana Vlăsceanu.