93 de morţi la 1 milion de locuitori. Este cifra înregistrată anul trecut pe şoselele din România. Dublu faţă de media Uniunii Europene. Cauzele principale sunt drumurile proaste, slaba pregătire a şoferilor şi consumul de alcool. Comisia Europeană a avertizat ţările UE încă de anul trecut să gândească programe care să reducă la jumătate accidentele de pe şosele până în 2030. Cu toate acestea, continuăm să vedem lumânări aprinse la marginea drumurilor.
Aproape o zecime dintre victimele accidentelor din Uniunea Europeană în anul 2021 au fost în România. Ţara noastră are cel mai mare număr de morți din UE, la un milion de locuitori. Un raport al Comisiei Europene arată că majoritatea deceselor rezultă din coliziuni care implică autoturisme și camioane și subliniază nevoia de a proteja mai mult pietonii și bicicliștii. De asemenea, specialiştii spun că şoferii români au nevoie de mai multă educaţie rutieră, nu e suficient să ştie regulile de bază din şcoala de şoferi.
TITI AUR, expert conducere defensivă: Educaţie, educaţie, educaţie! Cea mai importantă cauză este educaţia! Şi când vorbesc de educaţie, vorbesc şi de educaţia copiilor preşcolari, şi de educaţia copiilor la şcoala generală, şi de educaţia la liceu, şi de educaţia în şcoala de şoferi şi după şcoala de şoferi şi educaţia societăţii, în general, când vorbim de condusul maşinii.
Cele mai multe accidente mortale au avut loc pe drumurile rurale.
Unde s-au produs cele mai multe accidente mortale:
52% s-au produs pe drumuri rurale
40% s-au produs în zonele urbane
8% s-au produs pe autostrăzi
(Sursa: COMISIA EUROPEANĂ)
O mare parte din accidente sunt produse de o anumită categorie de şoferi: teribiliştii.
LUCIAN DINIŢĂ, fost şef Poliţia Rutieră: Un astfel de comportament nu ai cum să îl combaţi, pentru că el apare instant. Societatea este într-o deplină degringoladă, iar totul se răsfrânge în trafic.
GABRIEL DIACONU, medic psihiatru: Sunt situații în România în care anumiți oameni nu ar trebui să se suie la volan. Și pentru că astfel de oameni continuă cumva să penetreze sistemul, prin diverse mecanisme, îi vom vedea în situații din nou și din nou în care sunt distructivi în trafic.
Potrivit statisticilor, în Uniunea Europeană, media este de 51 de morţi în accidente rutiere la un milion de locuitori. Aşadar, România depăşeşte media UE cu aproape 90%.