România renunţă din această vară la pungile de plastic subţire sau foarte subţire cu mâner. Magazinele din ţară aduc deja alternative: pungi bio-degradabile, făcute din amidon de porumb, care se degradează în cel mult 6 luni. Diferenţa de preţ dintre acestea şi vechile pungi din plastic este de câţiva bani.
Mulţi români recunosc că nu refolosesc pungile de plastic pe care le au deja acasă şi, de cele mai multe ori, cumpără altele noi de la magazin.
Iată ce spun cumpărătorii:
„Am acea vestită pungă cu pungi, dar nu imi place să le refolosesc. Le arunc, ce să fac? Ce pot să fac cu ele.”
„Destul de multe cumpărăm de fiecare dată. Şi ce faceţi cu ele apoi? De cele mai multe ori le aruncăm”.
La finalul acestei luni pungile din plastic vor fi piese de muzeu. Nu se mai produc şi nu se mai importă, iar de la anul nu se vor mai găsi la vânzare în niciun magazin. Retailerii au început deja să le înlocuiască cu pungi biodegradabile.
„Aparent, între cele două pungi nu este nicio diferenţă. Însă cea din plastic se degradează în câteva sute de ani, pe când cea verde este din amidon de porumb, cerneală pe bază de soia şi se descompune în mai puţin de jumătate de an , fără să mai polueze astfel mediul înconjurător”, spune Teodora Iacob, jurnalist Digi24.
„Ele vin în variantele cu care consumatorii s-au obişnuit deja de 5 şi 7 litri, vor costa 59 de bani şi 1 leu şi 19 bani. Diferenţa este insesizabilă, doar de 19 bani”, afirmă Anca Damur, director comunicare hipermarket.
România se adaptează astfel normelor europene.
„Să nu vorbim că ne ducem la cumpărături în oricare dintre tările vest-europene dezvoltate ci să vorbim aici, la noi acasă, pentru că lucrul acesta este extrem de important si avem posibilitate de a ne dezvolta”, afirmă Graţiela Garvilescu, ministrul Mediului.
Magazinele ar putea fi obligate prin lege ca la cererea clienţilor să dea înapoi garanţia pentru amabalajele reutilizabile.
Digi24.ro