Într-un amical disputat pe stadionul „Enrico Rocchi” din Viterbo – Lazio, naționala României U18 a remizat, scor 0-0, cu selecționata similară a Italiei. Conform frf.ro, cea mai mare ocazie a echipei antrenate de Florin Bratu s-a consumat în minutul 87.
Sorin Șerban, fundașul băimărean legitimat la Sporting Recea, a fost pe teren în toate cele 90 de minute ale ultimei partide de pregătire din anul 2017.
În toamna lui 2018, selecționata formată din juniorii născuți începând cu 1 ianuarie 2000 va debuta în preliminariile Campionatului European U19, într-o grupă din care mai fac parte Bulgaria, Grecia și Gibraltar. Primele două clasate vor participa la Turul de Elită, iar Campionatul European 2019 se va ține în Armenia.
Antrenorul Florin Bratu a trimis în teren următorul 11: Rus – Oltay, Leca, Bran, S. Șerban – M. Șerban, Farcaș (Mitracu 76′) – Țîrlea (Mihăilă 85′), Sefer, Tamas – Pop (Chiriac 89′).
Sursă imagine: frf.ro
Robert Bandi