România este pe primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al procentajului populaţiei care trăieşte în locuinţe proprietate personală, 96% în 2016, cu mult peste media din UE, de numai 69,3%, arată datele publicate de Eurostat.
Cel mai ridicat procentaj de cetăţeni care trăiesc în locuinţe proprietate personală se înregistra în 2016 în România (96%) urmată de Lituania iar cel mai redus în Germania (51,7%), Austria (55%), Danemarca (62%) sau Marea Britanie (63,4%), Franţa (64,9%) şi Suedia (65,2%).
Doar 4% dintre locuitorii României au statut de chiriaşi, mult sub media din UE, de 30,7%.