Ziua de 1 martie ar putea deveni zi de sărbătoare națională. Propunerea legislativă a fost depusă deja la Senat. Scopul e de a promova tradițiile legate de sărbătoarea Mărțișorului. România are însă această obligație încă din 2017, când Mărţişorul a intrat pe lista selectă a patrimoniului imaterial UNESCO.
De Ziua Mărțișorului ar urma să fie organizate manifestări educative, culturale și artistice, după cum scrie în propunerea legislativă. Toate evenimentele trebuie să respecte culorile tematice: alb și roșu.
„Toată lumea respectă tradiția, e bine să îi dăm și o formă juridică, astfel încât toate administrațiile locale să poată sărbători în condiții normale această zi. Fiecare comunitate, dincolo de mărțișorul tradițional, va decide ce fel de manifestări trebuie să organizeze. Nu vor mai trebui sa facă tot felul de artificii primarii când vor oferi un mărțișor cetățenilor”, a explicat pentru Digi24 Adrian Solomon, deputat PSD.
„De 1 Martie, făceam un mărțișor din ață albă și roșie, îl împleteam, îl puneam la gât și pe 9 martie, de Mucenici, îl dădeam jos și îl puneam pe un pom înflorit ca să ne meargă bine”, povestește o femeie păstrătoare a tradițiilor.
Inițiatorii mai spun că Ziua națională a Mărțișorului va promova obiceiurile asociate cu ziua de 1 Martie. Însă România are obligația de a face acest lucru încă din 2017.
.