A fost promulgată vineri, 1 noiembrie, legea prin care statul român suportă cheltuielile de repatriere a românilor decedaţi în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 euro.
Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, Iohannis a semnat vineri promulgarea „Legii pentru suportarea de către statul român a cheltuielilor ocazionate de repatrierea cetățenilor români decedați în străinătate, precum și pentru abrogarea lit. b) a alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate”.
Legea prevede că statul suportă cheltuielile de repatriere a cetăţenilor români decedaţi în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 euro pentru fiecare persoană decedată.
În acest sens, anual, în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, se alocă aceste sume pentru plata cheltuielilor de repatriere, se arată în iniţiativa legislativă.
Normele de aplicare trebuie stabilite în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
Proiectul de lege a fost adoptat pe 8 octombrie de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.