Românii sunt mari băutori de bere, dar culturile de hamei sunt pe cale să dispară

 Românii sunt băutori de bere. Ar fi bine să devină sau să redevină şi producători de hamei. Pe vremuri aceste culturi aduceau României venituri importante. Astăzi aproape că au dispărut. La ora actuală se mai cultivă doar zece la sută faţă de cât aveam înainte de 1989. Asta deşi afacerea poate fi una profitabilă.

Pe plantaţia de hamei din Sighişoara, muncitorii sunt la ceasul recoltării. Şi au ceva de lucru. În faţa lor se întind 160 de hectare de hamei.

Ce-i drept, oamenii au ajutor. Tot procesul este mecanizat. E nevoie însă şi de răbdare. Investiţia poate fi recuperată abia dupa trei ani, odată ce planta ajunge la maturitate. În plus, contează şi vremea. În Sighişoara spre exemplu, clima este prielnică aşa că planta se dezvoltă bine. Într-un singur an, se obţin o sută de tone de hamei.

Hameiul proaspăt recoltat conţine peste 70 la sută apă. De la plantă se foloseşte doar conul. Un utilaj special îl usucă în câteva ore.

Produsul ia mai apoi drumul fabricilor de bere din România. Din păcate, nu e suficient. Aşa că, de multe ori, cei care lucrează în industria producătoare de bere sunt nevoiţi să importe hamei – din Germania, Cehia sau Belgia.

Înfiinţarea unei plantaţii de hamei costă 6000 de euro pentru un hectar, în primul an. Câştigurile se pot ridica anual la 5000 de euro pe hectar. Afacerea este una profitabilă, dacă este bine gândită. La nivelul ţării, există astfel de plantaţii în judeţele Alba şi Sibiu.

Stirea urmatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termeni de folosire si Politica de Confidentialitate.

Bloguri eMM recente