În prima parte a lunii, la Romplumb a avut loc o acţiune de control fără precedent pe linie de mediu, timp de două săptămâni în mai multe puncte ale municipiului fiind amplasate aparate de măsurare a calităţii aerului pentru a se vedea cât de nociv este aerul respirat de băimăreni.
Analizele efectuate înainte de specialiştii Agenţiei de Protecţia Mediului Baia Mare au dovedit că uzina de la Ferneziu continuă să intoxice urbea, fiind principalul poluator. Rezultatele au fost contestate însă de conducerea societăţii, care a precizat că retehnologizarea a dus la diminuarea considerabilă a cantităţii de noxe eliberate în atmosferă în urma procesului de producţie.
De altfel, în perioada controlului, conducerea Romplumb a încercat să îşi apere interesele economice contracarând nu doar prin studii optimiste despre viitorul societăţii şi prin rapoarte de mediu favorabile, ci şi prin publicitate masivă. Pe pagini întregi, reprezentanţii societăţii au înşirat punctele forte ale uzinei, încercând astfel să cumpere bunăvoinţa băimărenilor. Armele de contraatac au survenit contestaţiilor depuse în instanţă la actele de control întocmite de inspectorii de mediu şi care au dus la supravegherea strictă din această lună.
După perioada de supraveghere pentru depistarea impactului asupra mediului, specialiştii Agenţiei de Protecţia Mediului au tras concluziile şi le-au trimis direct la Bucureşti, potrivit declaraţiilor şefului APM Baia Mare, Viorel Iancu. Raportul întocmit după monitorizare nu a fost înmânat autorităţilor locale, ci doar oficialilor ministerului mediului.
Documentul realizat după monitorizarea specială a fluxului tehnologic conţine observaţiile şi deficienţele semnalate la Romplumb Baia Mare. Ţinând cont de numeroşii apărători ai uzinei, printre care se numără inclusiv prefectul Gyongyike Bondi, s-ar putea crede că decizia ministrului Suflina Barbu va fi una favorabilă Romplumb, nu şi băimărenilor însă. Şeful APM Baia Mare, Viorel Iancu, a precizat că nu ştie când va fi luată vreo hotărâre în privinţa Romplumb, pentru că oficialii ministerului nu i-au comunicat nimic în acest sens.
Sursa: Meda Muntean