Proiectul caritabil Balul Inimilor a ajuns la cea de-a VI-a ediţie, iar de mai bine de opt ani scopul proiectului este de a face donarea de sânge accesibilă și confortabilă.
„Ce ne propunem anul acesta? Să achiziționăm un autoturism pentru deplasarea personalului medical de la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș pentru colecta mobilă de sânge.
Sunt localități în județul nostru care se află la peste 100 km de Baia Mare, iar donatorii fac mai bine de 2 ore pe drum (doar dus), pentru a face o faptă bună. Achiziționarea autoturismului ar rezolva această problemă”, spun organizatorii, Rotaract Baia Mare Team.
Cum poți ajuta? Fii alături de noi la bal și anul acesta! Invitația este sub forma de donație, 200 lei/persoană. Evenimentul are loc în 22 februarie, începând cu ora 19:00, la Clubul Campionilor din Baia Mare.