Biserica catolică o sărbătorește în fiecare an, la 22 mai, pe Sfânta Rita din Cascia. Această sfântă este invocată îndeosebi în cazurile disperate, imposibile, fiind considerată patroana cazurilor deznădăjduite.
La Biserica romano-catolică “Sfânta Treime” din Baia Mare joi, 6 februarie, încep rugăciunile dedicate Sfintei Rita. Acestea durează 15 zi de joi, sfintele liturghii începând la ora 8.00.
La sfârșitul secolului al XIV-lea, un orășel din Italia, Cascia, este prins în ghearele ciudatului război civil. În Cascia singurul limbaj acceptat este cel al violenței. Rita, o tânără de o frumusețe angelică se îndrăgostește de cavalerul Paolo. Însă curând află că Paolo nu e altceva decât un sângeros criminal.
Bunătatea ei reușește să îi înmoaie inima lui Paolo și acesta se cumințește cei doi devenind părinții a doi copii. Dar Paolo este ucis de foștii săi camarazi și Ritei îi este teamă că fii lor vor apuca pe drumul fără liniște al răzbunării. Se roagă Domnului ca să îi cruțe pe fiii ei de ispita răzbunării morții tatălui lor și Dumnezeu îi ascultă rugăciunea, iar cei doi fii ai săi mor.
Ei au fost salvați, dar Rita este este acum deznădăjduită și încearcă să se retragă la o mânăstire. Însă nu e primită acolo și Rita află că misiunea ei este alta: de a aduce pacea în Cascia și abia apoi va putea să se retragă.
Margherita Mancini, cunoscută ca sora Rita din Cascia, cunoscută sub numele de Sfânta Rita, s-a născut în mai 1381 și a murit la 22 mai 2457. A fost o călugăriță catolică italiană din ordinul Augustinienilor. Corpul său intact se află în Basilica Sfânta Rita de Cascia. A fost beatificată în 1628 de către papa Urban al VIII-lea, apoi canonizată la 24 mai 1900, de papa Leon al XIII-lea. Este sărbătorită, în fiecare an, la 22 mai.
Părinții ei erau supranumiți „purtătorii de pace ai lui Isus Cristos”. Ei jucau rolul de mediatori între clanuri și familii, pentru a le face să uite exigențele vendettei. Rita nu a uitat niciodată acest exemplu. De la vârsta de 16 ani, ea s-a gândit la viața de călugăriță, însă părinții săi deciseseră altfel. Ei îi aranjaseră căsătoria cu un tânăr bogat și nobil, din regiune, Paul Mancini. Deși i-a rugat să o lase să intre în mănăstire, a trebuit să se căsătorească cu el în 1399 și a fost mama gemenilor, Jacques-Antoine și Paul-Marie. Paul era iute la mânie și, deși se pare că se înmuiase de la nașterea copiilor săi, își făcuse dușmani în zonă. Timp de 18 ani Margherita s-a rugat ca soțul ei să se convertească. Ea a urcat calvarul rugându-se pentru convertirea nevrednicului ei soț. După optsprezece ani, minunea s-a produs. Într-o noapte, în 1412, Paul a fost asasinat. Unele relatări vorbesc despre o ambuscadă, altele despre o ceartă pe care ar fi provocat-o și la finalul căreia ar fi fost ucis.
Rita a continuat să se dedice copiilor ei, însă aceștia erau hotărâți să răzbune moartea tatălui lor. A încercat să-i facă să-și schimbe hotărârea și să-i facă să înțeleagă că ar face o crimă. Ea s-a rugat să renunțe la planurile lor și i-a cerut lui Dumnezeu să le ia viața, mai degrabă decât să ajungă ca tatăl lor. Șase luni mai târziu, cei doi fii ai lor au murit din cauze naturale, măturați de o epidemie de ciumă, după ce au implorat iertare de la mama lor.
În 1420, rămânând singură, Rita a vrut să intre în călugărițele Augustiniene la Sfânta Mănăstire – Maria Magdalena din Cascia. A fost respinsă, deoarece constituțiile ordinului interziceau primirea văduvelor. În plus, familia soțului ei și cea a criminalului ei nu s-au împăcat. Mănăstirea se temea de represalii. Dar Rita a insistat și în cele din urmă a fost admisă, însă cu o singură condiție: a trebuit să-și împace familia și ucigașii soțului ei. Ea a urmărit acest obiectiv, care s-a dovedit dificil. Când cele două clanuri și-au acordat reciproc iertare în fața episcopului de Cascia (ea avea atunci 36 de ani), i s-a permis să intre în mănăstire, unde a rămas până la moartea sa, survenită în 1457.
Călugăriță, Rita a încercat să trăiască până la capăt cerințele stării sale: viață de rugăciune, ascultare, sărăcie și penitență. Rita s-a aflat în slujba celor mai săraci din Cascia, care au beneficiat de calitatea carității ei. A plecat la Roma în 1450 pentru jubileu sau „anul de aur” pe care Papa îl hotărâse pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu că a eliberat țara de toate războaiele. La vârsta de 69 de ani, a călătorit împreună cu niște surori pe distanța de 180 de kilometri care le despărțeau de centrul creștinătății.
Pe patul de moarte, Rita îi cere verișoarei sale să meargă să-i culeagă un trandafir. Deși era în miezul iernii, rudenia sa găsește trandafirul; acest episod este la originea numeroaselor reprezentări ale sfintei răspândind trandafiri, simbol al harurilor pe care le obține pentru cei care au încredere în mijlocirea ei. A murit la 22 mai 1457, la vârsta de 76 de ani. Încă din ziua morții ei, oamenii din Cascia au proclamat-o sfântă pe această mică „servă a lui Dumnezeu”[14], cu mult înainte ca Biserica Catolică să o recunoască ca atare. Oamenii din Cascia asistaseră la miracole și minuni inexplicabile.