Luni seara, la Izvorani, in cantonamentul Stejarilor Bucuresti, Mihai Adascalitei (Dinamo Bucuresti) l-a lovit cu piciorul in fata pe baimareanul Andrei Radoi. Un gest intentionat, care l-a bagat pe Andrei in spital de urgenta, cu diagnosticul „contuzie cerebral frontala stanga; fracturi ale peretilor sinusului maxilar stang; hemosinus maxilar bilateral; edem facial si palpebral stang” (conform Federatiei Romane de Rugby), iar pe Adascalitei l-a exclus din viata sportiva. Pana ieri la pranz, Andrei a fost internat in Bucuresti, iar in aceasta dimineata a ajuns acasa. Si unul dintre primele lucruri pe care le-a facut a fost sa mearga la colegii lui de la CSM Stiinta Baia Mare. „S-au bucurat sa ma vada si au fost fericiti ca nu sunt mai rau” a marturisit Andrei.
„in circa o luna sper sa revin la antrenamente”
– Ce s-a intamplat, Andrei?
– Duminica seara, in timpul jocului dintre noi, l-am calcat din greseala pe mana. A reactionat dur, m-a jignit, a fost o altercatie. I-am spus sa nu ma mai jigneasca si, am crezut eu, conflictul s-a aplanat si totul s-a terminat cu bine. Luni seara a intervenit, insa, acest accident sportiv nefericit, care a dus la sanctionarea lui Adascalitei de catre Federatia Romana de Rugby.
– Ce iti amintesti?
– Nimic. Primele amintiri pe care le am sunt de cand eram deja pus pe targa pentru a fi dus cu salvarea. Toti erau in jurul meu: antrenorii, medicii si colegii de lot. Am intrebat ce s-a intamplat si ei mi-au spus in prima faza ca m-am accidentat la antrenament. Nu doreau sa ma supere. Am ajuns la spital, mi-au fost aranjate nasul si pometele, acum sunt sub tratament medical in continuare si va trebui sa merg la cateva controale aici, in Baia Mare. Cand voi primi din partea doctorilor verdictul ca pot reveni pe teren, o voi face. In circa doua saptamani termin de luat medicamentele, iar in circa o luna sper sa revin la antrenamente. „Niciodata nu am simtit teama pe terenul de rugby”
– Ai intrat in vreun fel in legatura cu Adascalitei dupa incident?
– M-a sunat marti dimineata si si-a cerut scuze. Mi-a spus ca nu si-a dat seama ce face si m-a rugat sa il iert. Eu de iertat il iert, dar federatia nu l-a iertat si suporta consecintele.
– Nu esti la prima accidentare atat de grava. Dupa momente de acest gen, nu iti da tarcoale teama sa mai revii pe teren?
– Nu. Niciodata nu am simtit teama pe terenul de rugby. Eu consider ca aceste evenimente, chiar daca sunt nefericite, sunt inerente si ajung sa ma caleasca. M-am apucat de rugby stiind ca este un sport de contact: nu o sa stau sa ma plang la fiecare accidentare.
„Parintii mei nu au aflat ca m-am apucat de rugby decat cand am avut primul meci”
– De cand faci rugby?
– De 13 ani. Aveam 10 ani, in 1997, cand am inceput sa joc rugby. Se intampla la CSS 2 Baia Mare, primii mei antrenori fiind Razvan Popovici si George Sava.
– Stai putin. Cum au reactionat parintii tai cand au aflat ce sport vrei sa faci?
– (zambeste) Aveam in jurul blocului mai multi baieti care erau jucatori de rugby. Si am inceput sa merg cu ei la teren, sa ma antrenez. Parintii mei nu au aflat ca m-am apucat de rugby decat cand am avut primul meci. Ei credeau ca sunt la joaca pe undeva. Tata, care a practicat si el acest sport, s-a bucurat. Dar nu a crezut ca voi practica rugby-ul de performanta, dat fiind ca – pana la 10 ani – eu optasem deja pentru mai multe sporturi. Am facut box, inot, karate.
– Si, totusi, la rugby ai ramas.
– Imi place. Este un sport barbatesc. 23 de ani neimpliniti, 13 ani de rugby
– Sa revenim la parcursul tau sportiv: cat ai ramas la CSS 2 Baia Mare?
– In 2003 am plecat la Bucuresti. Din simplul motiv ca terminasem nivelul de juniorat 2 si in Baia Mare nu exista echipa de juniori I. Iar eu voiam sa joc. Asa ca am ajuns la CTMR Metrorex. Unde am stat pana in 2006. An in care am revenit in Baia Mare.
– Ai 23 de ani neimpliniti si 13 ani de rugby. Ce puncte compun palmaresul tau de sportiv, pana la aceasta ora?
– Am fost convocat la loturile nationale de juniori, tineret si sport. Am fost campion national cu Metrorex, in 2005, iar apoi, in 2006, cu aceeasi echipa, am fost vicecampionul Romaniei. Ca senior, cu echipa din Baia Mare am luat bronzul Campionatului National in 2007, iar in 2009 am devenit campionul Romaniei.
– Ai un mesaj pentru Adascalitei?
– Nu. Niciun mesaj.
CITESTE SI:
Sursa: Ramona-Ioana POP
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult