Vezi VIDEO
Ultima confruntare a Stejarilor inaintea plecarii la Cupa Mondiala de Rugby are o miza caritabila. Intalnirea Romania – Tonga ii va fi dedicata lui Sione Vaiomounga, zimbru maramuresean de origine tongana, bolnav de insuficienta renala.
Incasarile din vanzarea biletelor la partida de pe 5 septembrie, programata sa aiba loc pe Stadionul Arcul de Triumf vor fi donate acestuia si il vor ajuta sa isi revada familia dupa o pauza de peste un an.
Sione este membru al echipei CSM Stiinta Baia Mare, iar in toamna anului trecut a fost diagnosticat cu insuficienta renala. Flankerul tongan nu a mai putut evolua de atunci, fiindu-i necesar tratament constant si dializa, asigurate prin generozitate clubului baimarean.
La solicitarea echipei nationale a statului Tonga, Federatia Romana de Rugby a fost de acord cu donarea incasarilor de la acest meci pentru ca sportivul sa primeasca cele mai bune ingrijiri, dar in primul rand pentru ca acesta sa se reintalneasca in Romania cu membrii familiei sale. Situatia materiala a cetatenilor tongani in genere, si a familiei sale in special, nu le permite acestora calatorii in strainatate, iar medicii considera ca revederea cu cei dragi il va ajuta pe Sione in recuperarea sa.
“Rugbyul inseamna echipa, iar echipa simbolizeaza solidaritate. Indiferent de natie, avem in comun pasiunea pentru rugby si tot ceea ce reprezinta el. Este firesc sa-i sprijinim pe cei care au nevoie, exact cu ceea ce au nevoie, asa ca ne-am unit fortele ca intr-o familie rugbystica, pentru a aduce o alta familie, cea adevarata, alaturi de un sportiv. Asteptam suporterii in numar cat mai mare la stadion, acum au un motiv in plus sa vina sa-i vada pe Stejari in ultima confruntare inaintea plecarii la cea mai importanta competitie a mapamondului”, a declarat presedintele FRR, Haralambie Dumitras.
Partida Romania – Tonga va avea loc pe 5 septembrie, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti si va fi ultimul test al “stejarilor” inainte de Cupa Mondiala din Anglia.
Informatii furnizate de frr.ro
Sursa: T.P.