Echipa campioană a României, CSM Știința Baia Mare, a anunțat patru noi transferuri pentru sezonul care urmează. Astfel, la echipa antrenată de Eugen Apjok și Paul Rusu, au venit jucătorii: Alexandru Claudiu Oancea (pilier – născut în 25 mai 1993), Rezi Dugladze (pilier, Georgia, născut în 5 decembrie 1997), mijlocașul la grămadă Sebastian Agapie (născut în 25 martie 1996) și fundașul de origine neo-zeelandeză David Feliuai Lene (născut pe 16 mai 1997).
Doi jucători ai echipei care a câștigat titlul național au decis să pună capăt activității sportive de performanță, respectiv Răzvan Ailenei (care a fost la multe meciuri chiar căpitan) și Sergiu Lucaciu.
În ultimul interval de timp au mai fost făcute și alte anunțuri: Ovidiu Cojocaru (și-a prelungit contractul pe încă trei ani), Sione Fakaosilea (încă doi ani), Constantin Pristăvița (încă doi ani), Roberto Edmundo Tejerizo (încă un an), Bidzina Shamkaradze (a plecat la Timișoara). Suntem convinși că vom mai apărea și alte informații din tabăra zimbrilor.