Vezi VIDEO
Vezi GALERIE FOTO
CSM Stiinta Baia Mare s-a calificat astazi in finala Cupei Romaniei, dupa ce a invins cu 39-3 (24-3) echipa CSM Bucuresti. In ciuda listei impresionabile de jucatori care au lipsit azi din angrenajul baimarean, sportivii antrenati de Eugen Apjok si Vasile Lucaci au reusit sa invinga pentru a treia oara echipa din Capitala in acest sezon (dupa cele doua infrangeri administrate de baimareni bucurestenilor de la CSM in SuperLiga) si vor intalni in finala, la inceput de decembrie, echipa Rugby Club Municipal Timisoara, care a eliminat din cursa pentru finala echipa Dinamo Bucuresti. Obiectivul baimarenilor este sa castige pentru al doilea an consecutiv trofeul Cupei Romaniei.
Nici n-au apucat spectatorii sa decida foarte clar daca stau in tribuna veche sau in cea noua, inaugurata cu prilejul acestui joc, ca baimarenii resusesc prin Catuna primul eseu si Budusan transforma, gazdele demonstrand astfel, de la bun inceput, daca mai era cazul, cine este favorita in confruntarea de azi din semifinalele Cupei Romaniei. Dupa primele 11 minute de joc, gazdele bifasera deja trei eseuri. „Ostilitatile”, insa, nu au decurs fara cusur pana la final, motiv pentru care, desi au iesit victoriosi de pe teren, jucatorii baimareni au fost mustrati de antrenorul principal, Eugen Apjok.
CSM Stiinta Baia Mare – CSM Bucuresti 39-3 (24-3)
Stadionul „Lascar Ghinet”;
Au arbitrat: Radu Petrescu – Nicolae Copil si Cristian Raduta;
CSM Stiinta: Balan, Rusu, Barlea, Suciu, Cirtiu, Dico, Danila, Stoica, Podea, Ailenei, Catuna, Dinis, Budusan, Pop, Niacsu. Au mai jucat: B. Botezatu, Bardasu, Matei, Tachel, Dragoniciu, D. Botezatu, Nistor. Antrenori: Eugen Apjok si Vasile Lucaci;
CSM Bucuresti: Bunea, Tiu (10, Gornoava), Dumitru – Dinu, Stan – Tutunea, Udroiu, Mitroi – Pasciuc, Florea – Mincu, Vlad, Beldeanu, Nitulescu – Ion. A mai jucat: Gornoava. Rezerve neutilizate: Iacob, Tudor, Murgoci, Cristea. Antrenor: Daniel Neaga.
EVOLUTIA SCORULUI
min. 1 – Catuna eseu, transforma Budusan: 7-0;
min. 8 – Niacsu eseu, Budusan rateaza transformarea: 12-0;
min. 11 – Catuna eseu, Budusan rateaza transformarea: 17-0;
min. 28 – eseu de penalizare in favoarea baimarenilor, Pop transforma: 24-0;
min. 31 – Florea transforma lovitura de penalitate: 24-3;
min. 54 – Pop rateaza transformarea unei lovituri de pedeapsa;
min. 58 – Dinis eseu, Pop transforma: 31-3;
min. 68 – Florea rateaza o penalitate;
min. 70 – Dinis eseu, Pop rateaza transformarea: 36-3;
min. 80 – Ailenei transforma o lovitura de pedeapsa: 39-3.
„A fost greu asa cum am anticipat, am avut o saptamana mai putin buna la antrenamente si asta s-a vazut azi. Au fost comise multe greseli, ceea ce am pregatit nu am reusit sa punem in teren, dar important este ca am castigat. Nu putem juca mereu foarte bine, dar e diferenta prea mare fata de meciul trecut. Trebuie sa schimbam ceva, pentru ca saptamana viitoare incepe SuperLiga si, daca vom avea aceeasi atitudine, nu vom reusi sa ne indeplinim obiectivul„, a declarat antrenorul Apjok.
„Am inceput destul de bine meciul, am fost concentrati si am incercat sa respectam sarcinile primite. Au fost destul de statici in apararea, dar, dupa ce si-au dat drumul, am inceput sa jucam cam de peste tot. CSM-ul este o echipa tanara, entuziasta, care joaca de peste tot. Sunt destul de „mingicari”. Ne-am indeplinit obiectivul si am scapat fara accidentari„, a declarat dupa joc Vlad Ailenei, cel care a inchis azi tabela.
„Timisoara are multi jucatori valorosi, indiferent de adversar, insa, noi trebuie sa castigam„, a spus antrenorul principal, referindu-se la finala Cupei Romaniei.
„Noi ne pregatim pentru finala, avem un blazon de aparat si de respectat, ne pregatim sa fim locul 1. Meciul cu Timisoara nu se va compara cu cel cu CSM-ul. Ei si-au adus cativa jucatori din emisfera sudica, sunt destul de intariti pe posturi la aceasta ora, au jucatori de nationala. Si noi avem jucatori de nationala, suntem o echipa destul de unita, de omogena, si speram sa faceam treaba”, a marturisit Ailenei, dupa ce si-a aflat adversarul din finala.
OPTIMILE CUPEI ROMANIEI
RCM Galati – CSM Bucuresti 0-127;
CSO Pantelimon – RCJ Farul Constanta 3-24;
RC Stejarul Buzau- CSA Steaua 13-64;
CS Stiinta Petrosani – CS Dinamo Bucuresti 10-66;
CS Metrorex – CSU AV Arad 19-52;
RC Barlad – RCM UV Timisoara 25-80;
CS Poli Agro Iasi – CSM Stiinta Baia Mare 15-52;
CS Arsenal B.L. Targoviste – CSU Cluj 20-31.
Punctele baimarenilor
min. 3 – Catuna eseu, Budusan transforma;
min. 11 – Rusu eseu, Budusan rateaza;
min. 20 – Dinis eseu, Budusan transforma;
min. 35 – Rusu eseu, Budusan transforma;
min. 38 – Hristache eseu, Budusan rateaza;
– iesenii au transformat doua lovituri de penalitate in prima repriza, scorul la pauza fiind 6-31;
min. 45 – Niacsu eseu, Budusan transforma;
min. 55 – Suciu eseu, Budusan transforma;
min. 65 – Catuna eseu, Budusan transforma;
– iesenii au transformat trei lovituri de penalitate in repriza a doua.
SFERTURILE CUPEI ROMANIEI
CS Dinamo – RCJ Farul Constanta 36-20
CSM Bucuresti – CSU Cluj 47-11
CSA Steaua – RCMUV Timisoara 28-29
CSM Stiinta Baia Mare – CSUAV Arad 85-3
Punctele baimarenilor
min. 4 – Balan eseu, Budusan transforma
min. 10 – Balan eseu, Budusan transforma
min. 18 – Stoica eseu, Budusan transforma
min. 25 – Dico eseu, Budusan transforma
min. 29 – Ailenei eseu, Budusan transforma
min. 35 – Suciu eseu, Budusan transforma
min. 39 – Stoica eseu, Budusan transforma
min. 45 – Niacsu eseu, Budusan rateaza
min. 50 – Dinis eseu, Budusan rateaza
min. 60 – Dragoniciu eseu, Ailenei rateaza
min. 65 – Stoica eseu, Budusan transforma
min. 70 – Budusan eseu, tot el transforma
min. 75 – Mazare eseu, Budusan transforma
– aradenii au reusit doar sa transforme o lovitura de pedeapsa in minutul 10.
Foto: CSM Stiinta Baia Mare – CSM Bucuresti 39-3 (c) eMaramures.ro.
Sursa: Ramona-Ioana Pop