Cei sapte reprezentanti ai echipelor din primul esalon al rugbyului romanesc s-au intalnit astazi in cadrul conferintei pentru noua editie a SuperLigii CEC Bank. In acest an „vom avea o lupta acerba pentru trofeu, intrucat avem echipe din ce in ce mai puternice, fapt reflectat si in nivelul echipei nationale”, a avertizat presedintele Federatiei Romane de Rugby, Alin Petrache. O competitie acerba intr-un an aniversar pentru rugbyul romanesc, in 2014 implinindu-se 100 de ani de la primul campionat national. „Dupa un an de seceta, vrem si ne propunem sa castigam”, a fost avertismentul transmis din Maramures de Csaba Gal.
Reprezentantul vicecampionilor Romaniei, Csaba Gal, a declarat ca, in cazul echipei maramuresene, obiectivele sunt clare: cucerirea titlului de campioana nationala si a Cupei Romaniei. „Dupa un an de seceta, vrem si ne propunem sa castigam”, a avertizat capitanul „zimbrilor”. Capitanul campioanei din ultimii doi ani, RCM UV Timisoara, Stelian Burcea, a recunoscut ca isi doreste pastrarea titlului, dar si cucerirea Cupei Romaniei. „La Timisoara am avut schimbari importante si in randul jucatorilor, si in randul celor care ne pregatesc. Noul antrenor principal a implementat un sistem spectaculos, speram sa surprindem placut si sa ne bucuram de meciuri”, a spus capitanul campionilor.
Capitanul stelist Viorel Lucaci a precizat in numele echipei ca in aceasta editie clubul armatei isi propune pastrarea cupei si o clasare in primele patru pozitii in campionat. Echipa Dinamo isi propune jocuri cat mai bune pentru aceasta editie a SuperLigii CEC Bank, dupa cum a marturisit Andrei Bucurescu, si minim locul cinci in clasament.Sperantele Farului, transmise de Florin Vlaicu, se refera la marele titlu al competitiei si aceasta deoarece clubul constantean are echipa noua, antrenor nou si ambitii mari.
Pe de alta parte, Universitatea Cluj se lauda si ea cu o componenta tanara, sperand, dupa cum a marturisit Adrian Mazare, la un loc patru. Clasarea in primele patru este pe lista obiectivelor si la CSM Bucuresti, capitanul Alexandru Mitu precizand ca se doreste un parcurs bun si in Cupa Romaniei, de asemenea, mai ales ca exista atu-ul unor noi jucatori si membrii ai staff-ului.
SuperLiga CEC Bank debuteaza sambata, 29 martie, cu partida dintre RCJ Farul Constanta si CSM Bucuresti Olimpia, de la ora 11.00, in direct pe TVR2. De la aceeasi ora, Steaua se confrunta cu clujenii. Baimarenii incep sezonul la ora 15.00, pe stadionul „Lascar Ghinet”, in compania dinamovistilor.
Date si foto furnizate de Federatia Romana de Rugby.
Sursa: George Dragu