Dupa doua sezoane petrecute la Saint Nazaire in Federale 1, unde a evoluat in 22 de partide si a marcat patru eseuri, Mihai Macovei, fost component al CSM Stiinta Baia Mare, s-a transferat la recent promovata in Pro D2, Massy.
Massy este o echipa cosmopolita in al carei lot se regasesc cinci georgieni, trei tongani, doi englezi si cate un jucator din Samoa, Irlanda, Coasta de Fildes, Chile, Uruguay si Portugalia. In sezonul precedent al Federale 1 a castigat detasat grupa din care a facut parte pentru ca apoi sa piarda finala cu Montauban.
Acest lucru insa nu i-a impiedicat pe cei de la Massy sa obtina promovarea in Pro D2 datorita faptului ca la finele fiecarui sezon de Federale 1 promoveaza cele doua echipe ajunse in finala dotata cu trofeul Jean Prat.
Desi nu a evoluat niciodata in primul esalon valoric din Franta, Massy nu se afla la prima aventura in Pro D2, acolo unde purtatorii echipamentului albastru-negru revin dupa o absenta de un singur sezon.
Pentru Mihai Macovei, capitanul Stejarilor, aceasta va fi prima experienta la acest nivel in Franta dupa ce in urma cu doua sezoane echipa sa, St Nazaire, a fost exclusa din Play-Off pe motive financiare, iar in acest sezon ros-negrii au avut o evolutie ezitanta in debutul campionatului cand jucatorul roman a lipsit, fiind accidentat.
Pana in prezent Mihai Macovei a evoluat de 54 de ori in echipa nationala a Romaniei, pentru care a marcat opt eseuri, bifand si o prezenta la Cupa Mondiala din 2011.
Informatii furnizate de frr.ro
Sursa: Emm