Vezi VIDEO
Patru componenti ai campioanei CSM Stiinta Baia Mare au fost convocati la lotul nationalei de rugby, inaintea turneului World Rugby Nations Cup ce va debuta pe 12 iunie, la Bucuresti. Este vorba despre Constantin Pristavita, Michael Wiringi, Adrian Apostol si Ionut Botezatu.
Inaintea partidelor din Cupa Regelui, CSM Stiinta Baia Mare va ramane fara alti 11 sportivi, noua dintre ei convocati la lotul national Under 21, iar doi la reprezentativa de rugby in sapte.
“Avem 15 jucatori care vor fi plecati la loturi, patru la echipa nationala, noua la selectionata de U23 a Romaniei si inca doi la rugby in 7. Este un lucru bun, dar sunt multi jucatori care vor lipsi de la pregatirea urmatorului meci. Ne vom vedea doar vineri la Bucuresti, iar pana atunci nu vom face antrenamente impreuna”, a declarat antrenorul Eugen Apjok.
Turneul World Rugby Nations Cup este un prilej excelent pentru staff-ul tehnic al Nationalei de a testa cat mai multi jucatori inainte de pregatirea centralizata pentru Cupa Mondiala.
“Incercam cat mai multi jucatori, iar dupa aceea va fi anuntat lotul care va intra in pregatirea centralizata ce va debuta pe 2 iulie, iar apoi vor fi selectati jucatorii pentru Cupa Mondiala, in urma acestei pregatiri”, a adaugat Eugen Apjok.
Cu gandul la Cupa Mondiala este si Constantin Pristavita, tanarul rugbist baimarean fiind decis sa dea totul pe teren pentru a prinde echipa ce va reprezenta Romania, in Anglia.
“Este o oportunitate sa arat ce pot, sa aratam ce putem pentru Cupa Mondiala si sa prindem un loc in echipa pentru Cupa Mondiala. Ma bucur ca am fost rechemat dupa accidentarea la umar si sper sa demonstrez ce pot. Vin pilierii din Franta, cu experienta, astfel ca va fi destul de dificil, dar voi avea sansa mea si sper sa profit de ea”, a declarat Constantin Pristavita.
In World Rugby Nations Cup, Romania va debuta pe 12 iunie, impotriva Spaniei, va juca apoi, pe 17 iunie meciul cu Namibia, iar pe 21 iunie este programata partida cu Argentina Jaguars.
Sursa: Tania Purcaru