Staff-ul tehnic al echipei naționale de rugby a României a stabilit cei 33 de Stejari care vor juca la Cupa Mondială de Rugby din Franța. Căpitanul echipei va fi Cristi Chirica (26 ani), jucător ce evoluează pe postul de flanker sau la închidere. Vice căpitanii echipei sunt Ovidiu Cojocaru și Mihai Macovei.
În echipă sunt 19 jucători de înaintare și 14 jucători de treisferturi. Cel mai titrat jucător este Mihai Macovei cu 104 selecții, urmat de Florin Surugiu cu 102. Cel mai în vârstă jucător este mijlocașul la grămadă Florin Surugiu, 38 de ani, 8 luni și 5 zile, iar cel mai tânăr component al lotului este mijlocașul la deschidere Mihai Mureșan, 20 an 10 luni și13 zile.
De asemenea, Mihai Macovei are și cele mai multe puncte marcate pentru România în actualul lot, cu 100 puncte – 20 eseuri.
Din cei 33 de jucători, 9 evoluează în Franța, iar 24 în România, astfel: 8 – CSA Steaua, 6 – CSM Știința Baia Mare, 5 – CS Dinamo, 5 – SCM USV Timișoara.
Lotul României:
Pilieri: Alexandru Savin (CSA Steaua), Gheorghe Gajion (Stade Montois), Thomas Crețu (Stade Francais), Alexandru Gordaș (CS Dinamo), Costel Burțilă (RC Hyères Carqueiranne La Crau), Iulian Harțig (RC Bassin d’Arcachon)
Taloneri: Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), Robert Irimescu (CSM Știința Baia Mare), Florin Bărdașu (CSA Steaua)
Linia a II-a: Adrian Motoc (Biarritz Olympique), Marius Iftimiciuc (US Carcassonne), Ștefan Iancu (CSM Știința Baia Mare)
Linia a III-a: Cristi Chirica (CS Dinamo), Mihai Macovei (RC Bassin d’Arcachon), Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), Dragoș Ser (CSA Steaua), Cristi Boboc (CSA Steaua), Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), Damian Strătilă (CSA Steaua)
Mijlocaș la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alin Conache (SCM USV Timișoara),
Mijlocași la deschidere: Gabriel Pop (CS Dinamo), Mihai Mureșan (CSM Știința Baia Mare), Tudor Boldor (CS Dinamo)
Aripi: Nicolas Onuțu (CS Vienne), Marius Simionescu (SCM USV Timișoara), Tangimana Fonovai (CSA Steaua)
Centri: Taylor Gontineac (Rouen Normandie), Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), Tevita Manumua (SCM USV Timișoara)
Fundaș: Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare)
La Cupa Mondială de Rugby, Stejarii se află în Grupa B și vor disputa primul meci pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi vor juca pe 17 septembrie, cu Africa de Sud (Bordeaux), pe 30 septembrie cu Scoția (Lille) și pe 8 octombrie cu Tonga (Lille).