Luna noiembrie va fi rezervata partidelor test, in acest sens IRB anuntand programul disputelor care vor avea loc, „Stejarii” aflandu-si deja adversarii pentru ultimele confruntari din 2014. In ordinea disputarii partidelor primul adversar va fi Statele Unite in 8 noiembrie. „Stejarii” vor primi vizita Japoniei o saptamana mai tarziu, ultima confruntare fiind cea impotriva Canadei, programata pentru 22 noiembrie.
Japonia este pe pozitia a 10-a in ierarhia stabilita de IRB, Canada si Statele Unite sunt devansate de „Stejari”, pozitionandu-se pe treapta a 17-a, respectiv a 18-a in acelasi clasament intocmit de forul care guverneaza rugby-ul la nivel mondial. Toate cele trei adversare ale romanilor sunt calificate la Cupa Mondiala din 2015, acolo unde Canada va evolua contra Romaniei in cadrul Grupei D, partida urmand sa se dispute in 6 octombrie, la Leicester.
Statele Unite si Japonia au fost prezente pentru ultima data pe Stadionul National „Arcul de Triumf” in 2012, atunci cand atat „vulturii” americani, cat si niponii s-au impus, obtinand victorii cu 34-3, respectiv 34-23. Echipa Canadei a fost in Romania anul trecut, cand, dupa o partida extrem de disputata si dramatica, cu Florin Vlaicu marcand toate punctele „Stejarilor”, Romania a invins cu 21-20.
Daca principalul scop al partidelor test din luna noiembrie il reprezinta pregatirea pentru Cupa Mondiala din 2015, un alt aspect important este lupta pentru a mentine sau imbunatati pozitia a 16-a din clasamentul IRB pe care se afla „Stejarii” in acest moment.
Programul partidelor „Stejarilor” din luna noiembrie este urmatorul:
8 noiembrie, Stadionul National „Arcul de Triumf”: Romania – Statele Unite
15 noiembrie, Stadionul National „Arcul de Triumf”: Romania – Japonia
22 noiembrie, Stadionul National „Arcul de Triumf”: Romania – Canada
Date si foto furnizate de Federatia Romana de Rugby.
Sursa: George Dragu