Vezi VIDEO
Vezi GALERIA FOTO
De sapte ori s-au intalnit pana acum in SuperLiga CSM Stiinta Baia Mare si CSM Bucuresti, de fiecare data victoria revenindu-le „zimbrilor” maramureseni. Si azi victoria a fost tot a baimarenilor, doar ca bucurestenii reusesc sa plece acasa cu punctul bonus defensiv, dupa scorul de 20-14 (10-11). Gal si Ciuntu au semnat cele doua eseuri ale gazdelor, transformate, ambele, de Samoa, care a reusit sa puncteze si prin doua lovituri de pedeapsa.
Daca am fi luat in calcul cele sase intalniri anterioare, toate castigate la scor si fara emotii de CSM Stiinta Baia Mare, am fi zis ca echipa din capitala vine in excursie in cetatea „zimbrilor”. Daca am fi luat in calcul inceputul acestui sezon, cu Baia Mare neinvinsa, din nou previziunile ar fi fost ca intalnirea de azi va fi una facila, echipa gazda fiind favorita clara. In teren, insa, nu s-au diferentiat favoritii, lupta fiind una echilibrata. Emotiile au existat, adrenalina nu a ocolit nici suporterii, nici combatantii de pe gazon.
In minutul 9 Filip executa cu succes o lovitura de pedeapsa si deschide scorul, este 0-3. In minutul 11 este randul lui Samoa sa incerce sa puna pe tabela primele puncte pentru echipa sa, insa rateaza transformarea loviturii de pedeapsa si scorul ramane neschimbat. In minutul 14 vine primul eseu al partidei: capitanul Csaba Gal aduce cinci puncte pentru baimareni, iar Samoa transforma si CSM Stiinta trece in avantaj: 7-3. Doua minute mai tarziu, Filip incearca sa micsoreze ecartul, dar rateaza lovitura de pedeapsa. Scorul se schimba, insa, in minutul 28, cand Johnny Sola reuseste eseul pentru echipa din capitala, Filip rateaza transformarea si scorul devine 7-8. Samoa isi readuce echipa in avantaj in minutul 33, prin transformarea unei lovituri de pedeapsa si scorul devine 10-8. Pe finalul primei reprize, insa, Filip puncteaza din nou si scorul la pauza este 10-11.
Actul secund incepe din nou cu Filip aducand puncte pentru echipa sa, 10-14 in minutul 43. Vine, insa, minutul 52, cand Ciuntu aduce al doilea eseu pentru Baia Mare, Samoa nu rateaza si scorul este 17-14. Pana la finalul meciului, Filip mai rateaza o penalitate in minutul 65, iar Samoa, dupa trei minute, nu da gres si scorul este de 20-14.
CSM Stiinta: Pristavita, Oancea, Pocris, van Heerden, Danila, Vaiomo’unga, Morrell, Buzatu,Shamkharadze, Wiringi, Ciuntu, Fakaosilea, Gal – capitan, Pop, Samoa. Rezerve: Bardasu, Dico, Gorun, Moyake, Taufa, Dinis Vartic, Hristache
CSM Bucuresti: Florescu, Beca, Leon, Mitroi, Ratiu, Ion, Barbu, Paila, Surugiu, Onofrei, Tabu, Filip, Sola, Cobden, Statulescu. Rezerve: Tutunea, Tudor, Gordas, Tooala, Vasile, Plopeanu, Neaga, Ion;
Meciul s-a disputat in a sasea etapa din SuperLiga. Partida dintre Baia Mare si Bucuresti a fost arbitrata de Vlad Iordachescu, asistat de Emanuel Gorodea si Claudiu Clapon.
Rezultatele etapei a sasea: Steaua Bucuresti – Farul Constanta 13-18, CSM Stiinta Baia Mare – CSM Bucuresti Olimpia 20-14, RCMUV Timisoara – U Cluj 33-11. Etapa viitoare: 10 mai, ora 10.00, CSM Bucuresti Olimpia – CSA Steaua Bucuresti (TVR2); 10 mai, ora 17:00, U Cluj – Baia Mare (TVR Cluj); 11 mai, ora 11:00, Dinamo – Timisoara (RugbyTV).
Clasamentul
1. CSM Stiinta Baia Mare 5 5 0 0 136 48 +88 20 2 22
2. RCM UV Timisoara 5 4 0 1 153 68 +85 16 5 21
3. Farul Constanta 6 4 0 2 105 106 -1 16 1 17
4. CSM Bucuresti Olimpia 5 2 0 3 104 113 -9 8 4 12
5. Steaua Bucuresti 5 2 0 3 87 98 -11 8 3 11
6. U Cluj 5 1 0 4 61 127 -66 4 1 5
7. Dinamo 5 0 0 5 59 145 -86 0 1 1
Sursa: RIP