Miercuri s-a disputat partida restanță dintre CSM București și SCM Timișoara Saracens. Un meci important (pentru rezultat) pentru toate cele patru echipe care vor juca seminfinalele Superligii. Mai sunt două etape până la final, iar rezultatul acestui meci, 21-16 pentru CSM București nu este grozav pentru Baia Mare.
CSMB mai are de jucat la Buzău, unde cel mai probabil va câștiga cu punct bonus ofensiv, iar apoi, în ultima etapă va avea meci cu Steaua, unde nu-și va putea permite înfrângerea. Steaua joacă acasă cu Dinamo și în ultima rundă la CSMB. Va conta acel ultim meci. Timișoara va face 10 puncte mai mult ca sigur și asta înseamnă siguranța unui loc în primele două. Baia Mare poate face și ea 10 puncte, însă nu poate ajunge pe unul din primele două locuri decât în cazul unor surprize enorme (gen pierde Steaua cu Dinamo, apoi bate pe CSM; sau pierde Timișoara un meci și CSMB bate pe Steaua în ultima rundă).
Sigur, asta nu înseamnă că nu putem avea un joc foarte bun în semifinală, chiar dacă o vom juca în deplasare și să ne calificăm în finala mare.
Clasament
- CSM București – 48p (401-172) – 12
- Steaua București – 46p (378-176) – 12
- Timișoara Saracens – 45p (352-193) – 12
- CSM Știința – 43p (412-178) – 12
- Gloria Buzău – 15p (168-334) – 12
- Tomitanii Constanța – 13p (134-425) – 12
- Dinamo București – 12p (206-362) – 12
- “U” Cluj Napoca – 12p (195-406) – 12
Etapa 13: Tomitanii – Timișoara (4 mai, 11.00); Steaua – Dinamo (4 mai, 14.00); CSM Știința – “U” Cluj (4 mai, 14.00); Buzău – CSMB (5 mai, 11.00)
Ultima etapă din sezonul regulat (11 mai, ora 14.00): Tomitanii – Buzău; “U” Cluj – Timișoara; Dinamo – CSM Știința; CSMB – Steaua.