Vezi VIDEO
Cu schimbari de format pentru SuperLiga, dar si cu schimbari in lot, sezonul 2014 incepe maine pentru CSM Stiinta Baia Mare, vicecampioana Romaniei urmand sa intalneasca Dinamo Bucuresti pe stadionul „Lascar Ghinet”. Si desi Eugen Apjok apreciaza ca lupta va fi acerba, iar capitanul Csaba Gal admite ca diferentele dintre echipe s-au nivelat, antrenorul spune ca are la dispozitie un lot valoros, cu care obiectivul de locul 1 in SuperLiga si locul 1 in Cupa Romaniei poate fi atins.
Editia 2014 a SuperLigii incepe maine. Sezonul se joaca in sapte echipe si are un nou format, cea mai importanta schimbare fiind aceea ca in Play Off se merge cu punctele acumulate in tur si retur. „Putem vedea plusurile acestei editii: mai multi jucatori straini; CSM-ul este mult mai puternica; Constanta, Timisoara, Baia Mare si Steaua raman aceleasi echipe puternice. Va fi o lupta mult mai acerba pentru intrarea in semifinale. Cred ca vor aparea anul acesta surprize„, a declarat pentru Emaramures antrenorul Eugen Apjok.
Privind spre noul an competitional, pe care il abordeaza din postura de capitan al echipei baimarene, Csaba Gal a spus ca vede noul sezon ca pe o provocare. „Nu mai exista diferenta asa de mare intre primele trei echipe si restul. S-a echilibrat mult campionatul. Fiecare meci va conta foarte mult. Fiecare punct bonus va conta„, a spus Gal.
La fel ca si in ultimele patru sezoane, baimarenii au obiectiv castigarea SuperLigii si a Cupei Romaniei. Tehnicianul Eugen Apjok este increzator in forta echipei sale si spune ca obiectivele sunt realizabile. „La cum arata echipa noastra acum si la cum vom tura motoarele spre finalul campionatului, toti jucatorii vor intelege ce avem de facut. Va fi o crestere in jocul nostru, avem un lot foarte echilibrat, sunt doi-trei pe un post si sper ca jucatorii sa inteleaga ca cel mai in forma jucator va fi cel care va juca”, a spus antrenorul principal.
Transferurile facute de celelalte echipe nu il imprezioneaza pe capitanul din Maramures. „Eu sper sa fim noi favoriti. In rest, trebuie sa luam campionatul pas cu pas, saptamana cu saptamana, partida cu partida si sa dam tot ce avem mai bun”, a mentionat Gal pentru Emaramures.
In compania dinamovistilor incep „zimbrii” sezonul. Confruntarea este una de traditie intre doua echipe care au cunoscut in mod repetat bucuria cuceririi titlului de campioana. „As vrea ca toata lumea sa fie concentrata pe meciul cu Dinamo si apoi vom lua campionatul pas cu pas. Asta pentru ca e important orice punct si, daca prindem o zi mai putin inspirata, s-ar putea sa avem de suferit pe final de sezon„, a spus Eugen Apjok.
De cand primul esalon al rugbyului romanesc este organizat sub forma de SuperLiga, Dinamo nu a reusit sa invinga niciodata Baia Mare. De altfel dinamovistii au invins ultima oara in Maramures in 2007. De altfel aceasta este ultima victorie a echipei din capitala in fata CSM Stiinta. „Poate vom avea parte de un meci putin mai usor, in vederea confruntarii de la Timisoara, din urmatoarea saptamana. Ne va prinde bine meciul cu Dinamo„, a considerat Csaba Gal.
Statistica partidelor CSM Stiinta Baia Mare – Dinamo Bucuresti in SuperLiga:
2011: Dinamo Bucuresti – CSM Stiinta Baia Mare 10-45, CSM Stiinta Baia Mare – Dinamo Bucuresti 45-16;
2012: CSM Stiinta Baia Mare – Dinamo Bucuresti 40-6, Dinamo Bucuresti – CSM Stiinta Baia Mare 11-31;
2013: Dinamo Bucuresti – CSM Stiinta Baia Mare 0-71, CSM Stiinta Baia Mare – Dinamo Bucuresti 65-3.
Stiinta Baia Mare si Dinamo Bucuresti se vor intalni maine, 29 martie, cu incepere de la ora 15:00, pe stadionul „Lascar Ghinet” din Baia Mare. Partida ppoate fi urmarita in direct pe rugbytv.ro.
Sursa: Ramona-Ioana Pop