Două dintre perdantele ultimei etape, CSM București și CSM Știința Baia Mare, se vor întâlni sâmbătă, 6 octombrie, la ora 14.30, pe stadionul Olimpia din Bucureşti.
Privind evoluția celor două formații putem observa faptul că zimbrii vin după un start de campionat oscilant cu două victorii pe propriul teren, ambele în fața nou promovatelor, 52-11 cu ACS Tomitanii Constanța și 61-7 cu S.C.M.Gloria Buzău, victorii balansate de cele două eșecuri suferite în fața a două dintre pretendentele la titlu, 26-32 în deplasare la deținătoarea trofeului Timișoara respectiv 15-19 acasă cu Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.
În ciuda poziției a doua ocupată în clasament, elevii lui Eugen Apjok au avut un start de campionat oarecum lejer cu trei victorii repurtate în fața formațiilor din subsolul clasamentului, 38-9 acasă cu ultima clasată Clubul Sportiv Dinamo București, 49-13 în deplasare la locul 7 CS Universitatea Cluj și în fine 50-5 pe propriul teren cu ocupanta locului șase, ACS Tomitanii Constanța. Primul eșec stagional s-a consumat săptămâna trecută în Banat acolo unde bucureștenii au cedat în fața Timișoarei Saracens cu scorul de 16-19.
Echipe probabile
CSM București: 15.Sioeli Lama, 14.Jack Cobden, 13.Jason Tomane, 12.Florin Vlaicu, 27.Fonovai Tangimana, 10.Daniel Faasen, 9.Valentin Calafeteanu, 1.Alexandru Savin, 2.Alexandru Oancea, 3.Omar Baliashvili, 4.Davit Gigauri, 5.Ștefan Iancu, 6.Kamil Sobota, 7.Adrian Ion-cpt, 8.Stelian Burcea
Rezerve: 16.Vasile Bălan, 17.Florin Bârdașu, 18.Alexandru Gordaș, 19.Alexandru Mitu, 20.Jarrid Els, 21.Tudorel Bratu, 22.Cosmin Iliuță, 23.Cătălin Prunaru
Antrenori: Eugen Apjok, Lasha Tavartkiladze
CSM Știința Baia Mare: 15.Ionuț Botezatu, 14.Mihai Lămboiu, 13.Jgerenaia Khvicha , 12.Sione Fakaosilea, 11.Taliauli Sikuea, 10.Ratu Taniela Rawaqua Maravunawasawasa-cpt, 9.Alexandru Țiglă, 1.Mihai Dico, 2.Ovidiu Cojocaru, 3.Nika Pataraya, 4.Dumani Siphosethu Mtya, 5.Marius Dănilă, 6.Sean Brian Morrell, 7.Alexandru Alexe, 8.Feofaaki Holoia
Rezerve: 16.Silviu Sebastian Suciu, 17.Mădălin Adrian Țală, 18.Waisea Nailago, 19.Mardare Constantin Pristaviță, 20.Sergiu Lucaciu, 21.Florian Roșu, 22.Alexandru Bucur, 23.Adrian Marian Apostol
Antrenori: Mario Alejandro Canale, Paul Rusu