Vezi VIDEO
Campionii nationali en titre, sportivii de la CSM Stiinta Baia Mare, au suferit la Constanta a doua infrangere in aceasta editie a SuperLigii. Antrenorul baimarenilor, Eugen Apjok, s-a declarat nemultumit de numarul mare de erori comise de jucatorii sai si si-a formulat speranta ca este vorba despre o relaxare generata de lipsa de miza concreta a partidei. A facut si o marturisire tehnicianul campionilor, aceea ca fisurile din angrenajul echipei il ingrijoreaza. Si tot el s-a si consolat: cu faptul ca timp de remedieri mai exista.
Primul esec din sezonul inaugural al SuperLigii a fost suferit de catre baimareni la Steaua, cu 10-26. Atunci era ultima etapa din tur, acum, in penultima etapa din SuperLiga, baimarenii au pierdut cu 16-26 la Constanta, in compania echipei Farul, o echipa de care CSM Stiinta Baia Mare trecuse in tur cu 43-28 pe stadionul „Lascar Ghinet”.
„O partida cu multe, multe greseli. Iar daca in alte partide ne-a mai permis sa ratam si ocazii de eseu si asta nu ne-a costat, de data aceasta am suferit o infrangere din care trebuie sa invatam. Nu este nimic de nerecuperat. Oricum disputarea semifinalei pe teren propriu era asigurata dupa partida cu Dinamo, de unde si o oarecare relaxare a baietilor. Sper sa fi fost numai o relaxare… Una peste alta, a fost un joc cu multe – multe geseli, care ne-a costat, pana la urma. Am mers la Constanta sa castigam, dar nu am reusit. A fost o saptamana mai putin reusita la antrenamente, a fost si drumul, probabil au tratat si cu lejeritate anumite faze. Nu au fost foarte concentrati, de unde si numeroasele greseli. Ne ingrijoreaza putin situatia, dar avem timp, doua saptamani, pana la semifinala, sa rezolvam aceste probleme„, a declarat antrenorul Eugen Apjok pentru eMaramures.
Cristian Branescu, tehnicianul constantenilor, a spus: „Un meci destul de greu, asa cum ne asteptam sa fie, pentru ca am avut in fata o echipa foarte puternica. Mobilizarea noastra a facut ca rezultatul sa ne fie favorabil. Nu trebuie sa uitam ca avem o echipa tanara, cred ca este cea mai tanara din SuperLiga. O echipa care, la inceputul sezonului, era fara prea mare experienta la acest nivel. Cu munca de la antrenamente lotul s-a mai omogenizat si acum culegem roadele muncii depuse pana acum”.
Chestionat daca are vreo preferinta in privinta adversarei din semifinala, Apjok a mentionat pentru eMaramures: „Nu am nicio preferinta, daca ar fi sa aleg intre Farul si Timisoara, ambele echipe sunt puternice. Farul a reusit sa ne invinga, Timisoara are o echipa schimbata in bine, dar oricum vom avea o semifinala disputata in Baia Mare„.
In ceea ce priveste meciul din ultima etapa, disputat in compania echipei Steaua Bucuresti pe stadionul „Lascar Ghinet”, tehnicianul campionilor a spus: „Vom juca cu echipa cea mai buna, e clar, cu jucatorii in forma, ii vom menaja doar pe jucatorii care au probleme de sanatate. In rest vom alinia formula de echipa cea mai buna„.
Partida cu Steaua se joaca duminica, de la ora 15.00.
Foto: Eugen Apjok (c) eMaramures.ro.
CITESTE SI:
RUGBY – SUPERLIGA. Campioana Romaniei a suferit la Constanta a doua infrangere din sezon
Sursa: RIP