Sambata, 24 octombrie, incepand cu ora 11.00 Stadionul Olimpia din capitala va gazdui meciul restanta din cadrul etapei a sasea a SuperLigii de Rugby dintre CSM Bucuresti si campioana Romaniei, CSM Stiinta Baia Mare.
Inaintea acestui penultim meci din actualul sezon regulat, baimarenii ocupa pozitia secunda in clasament cu acelasi numar de puncte 26, ca si rivala Steaua Bucuresti, in timp ce adversara de maine a “zimbrilor” se claseaza pe locul patru cu 20 de puncte acumulate dupa noua etape disputate.
“Important este sa castigam si sa avem un moral bun inainte de partida cu Steaua, in care va trebui sa demonstram ca meciul din Cupa a fost doar un accident si sa avem o victorie de moral pentru semifinala, deoarece indiferent de ce se va intampla in ultimele partide, este clar ca vom juca in semifinale cu Steaua, ramane acum sa vedem unde”, a declarat tehnicianul baimarean Eugen Apjok.
Dupa ce au ratat trei din cele patru obiective ale sezonului, “zimbrii” sunt decisi sa incheie anul cu o finala si un trofeu. “Eu sunt convins ca vom ajunge in finala pentru ca am incredere in baieti, stiu ce pot si cred ca si ei au constientizat ca deja a ajuns cutitul la maduva si incepe sa doara, pentru ca este pacat sa muncim un an de zile si sa nu avem niciun trofeu. Eu sper sa trecem odata peste aceste ghinioane pe care le-am avut si orice fel de scuze si sa gasim cheia succesului. Cel mai important este insa sa ne regasim bucuria de a juca”, a adaugat Eugen Apjok.
Pentru meciul de maine tehnicienii Eugen Apjok si Vasile Lucaci nu vor putea conta pe trei jucatori din pachetul de inaintare – Ovidiu Cojocaru, Andrei Iurea si Ovidiu Chirica, toti convocati la lotul Under 19, pentru Campionatul European ce are loc in aceasta perioada in Portugalia, la Lisabona.
Sursa: Tania Purcaru