La Seini, Liceul Tehnologic Agricol “Alexiu Berinde” si Federatia Romana de Rugby, prin directorul sau regional de dezvoltare, Gheorghe Sabau, au organizat o competitie de rugby tag dotata cu Cupa 8 Martie. La evenimentul sportiv au participat echipe inscrise la categoria gimnaziu si liceu, totalizand peste 200 de elevi iubitori de rugby. Scoala “Grigore Moisil” Satu Mare a castigat locul 1 la gimnazii, “Sfantul Ioan Marturisitorul” Baia Mare a iesit pe prima pozitie in intrecerea liceenilor.
Ciclul gimnazial a fost reprezentat de noua echipe, pe prima treapta a podiumului situandu-se Scoala Gimnaziala “Grigore Moisil” Satu Mare. Pozitia secunda a fost cucerita de cei de la Liceul Tehnologic Agricol, care a si gazduit competitia, locul trei apartinand Scolii Gimnaziale “Andrei Muresanu” Cehu Silvaniei. Confruntarea liceelor a fost dominata de Liceul Teologic “Sfantul Ioan Marturisitorul” Baia Mare, urmat de Liceul Tehnologic Agricol “Alexiu Berinde” Seini. Pozitia a treia a revenit sportivilor de la Colegiul Tehnologic “Traian Vuia” Tautii Magheraus.
Participantii au fost rasplatiti cu diplome, cupe si medalii, iar intalnirea a fost si un bun prilej de observare a tinerilor jucatori in vederea selectiei, la meciuri asistand si reprezentantul Centrului de Excelenta CSS 2 Baia Mare, Mircea Talos.
Date si foto furnizate de Federatia Romana de Rugby.
Sursa: George Dragu