Vezi VIDEO
Cea mai tanara grupa de rugbisti din Baia Mare este cea de Under 14 de la AS „Florin Popovici”. „Pitici” de la 6 ani in sus invata primele reguli ale sportului cu balonul oval si admit ca sunt suporteri ai seniorilor de la CSM Stiinta. Faptul ca nu isi fac reprosuri in teren este calitatea pe care Adrian, din Hideaga, o apreciaza cel mai mult la vicecampionii Romaniei. Dupa un an de cand s-a apucat de acest sport, Sergiu din Pribilesti decreteaza: „Rugby-ul este ca si viata”…
Grupa Under 14 de la AS „Florin Popovici” din Baia Mare este pregatita de Andrei Iuria. „Avem copii care fac rugby de aproape doi ani. Incercam sa ii adunam si sa facem o grupa cat mai mare. Sunt copii cu varste de la 6 la 14 ani. Noi avem cea mai tanara grupa de rugbisti din oras”, spune antrenorul.
„Piticii” au la activ deja nu numai cateva competitii, dar si cateva prezente pe podium. Au participat la doua turnee regionale in Campia Turzii. O data au luat locul 1, alta data locul 2. Pe locul 2 s-au clasat si la turneul organizat acasa, in Baia Mare. Cel mai recent au participat la Cupa Cibinium din Sibiu. „Am reusit sa luam locul 1, am plecat de acolo cu o cupa. Este o competitie foarte importanta, speram ca in urma ei sa ajungem la turneul final de la Bucuresti. Copiii s-au descurcat foarte bine. Am deplasat 18 jucatori. Este un turneu oficial, organizat sub egida Federatiei Romane de Rugby, dar momentan la aceasta categorie nu se stie sigur daca va fi un turneu final in Bucuresti sau se va juca doar pe regiuni”, detaliaza Andrei Iura.
Antrenorul marturiseste ca se incearca organizarea si unei grupe de minirugby la „Florin Popovici”, admitand ca multi copii au idei preconcepute la rugby: „Multi vin cu ideea ca s-ar putea lovi, ca e un sport dur. Sunt foarte fericiti, in schimb, cand mergem in turnee, indiferent unde ne ducem”.
Si chiar daca toti copiii din grupa Under 14 sunt prezenti la meciurile echipei mari, CSM Stiinta, atunci cand evolueaza in SuperLiga, si isi doresc sa devina si ei campioni pentru Baia Mare, inca nu pot imita tot ceea ce vad ca fac seniorii. „Regulamentul de rugby la aceasta categorie de varsta este aproximativ acelasi ca si al celor mari. Sunt, insa, unele reguli altfel deocamdata. De exemplu nu se ridica in margine, nu se impinge la gramada. Bazele cam de la varsta aceasta se pun„, spune Iuria.
Adrian Lucaciu este elev la scoala din Hideaga. Are 14 ani si practica rugby-ul de doi ani. „E un sport frumos, imi place mult”, spune Adrian. A invatat deja reguli de baza ale acestui sport: „Nu-i voie sa dam pasa in fata si nu e voie sa facem placaj inalt”. Este suporter al echipei de seniori CSM Stiinta Baia Mare si nu rateaza meciurile vicecampionilor. „Jucatorii se inteleg bine, nu se cearta intre ei atunci cand gresesc. E echipa buna…”, spune Adrian.
Sergiu Pop are 12 ani, este elev la scoala din Pribilesti si practica acest sport de circa un an. S-a lasat o vreme de rugby, dar a revenit: „Nu mi-a placut in saptamanile in care nu am facut rugby. Am avut dorinta aceea de a veni la rugby, sa fiu cu colegii mei„. A practicat inotul, handbalul si fotbalul, niciun sport, insa, nu l-a convins. Pana la rugby. „Mi-a placut pentru ca este un sport in echipa, foarte frumos. Este si periculos, dar imi place foarte mult„, spune Sergiu. „Pasa nu trebuie sa o dam niciodata in fata, mereu trebuie sa dam in spate. La inceput a fost greu, dar, cu timpul, am invatat„, isi aminteste Sergiu prima regula de rugby insusita.
La fiecare turneu la care a participat cu echipa lui, a urcat pe podium: „Te simti foarte bine cand castigi. Este un sentiment placut…” Si apropo de podium, Sergiu recunoaste ca iubeste echipa de seniori din Baia Mare: „Am multi prieteni acolo. Il avem de la noi din sat pe Ionut Pop. Ii stiu pe Csaba Gal si pe Sean. Sean este preferatul meu pentru ca joaca in linia a doua. Eu joc demi”.
Sergiu spune ca ar trebui mai multi copii sa se orienteze spre sportul cu balonul oval: „Copiii ar trebui sa vina la rugby pentru ca este un sport foarte frumos, care te invata multe. Rugby-ul este ca si viata. Cazi, te ridici…”
La finele acestei saptamani, copiii de la AS „Florin Popovici” participa, cu ocazia zilei de 1 iunie, lao competitie in Iclod.
Sergiu spune ca ar trebui mai multi copii sa se orienteze spre sportul cu balonul oval: La finele acestei saptamani, copiii de la AS „Florin Popovici” participa, cu ocazia zilei de 1 iunie, lao competitie in Iclod.
Sursa: Ramona-Ioana Pop