Echipa nationala de rugby Under 19 se reuneste sambata, in Bucuresti. Din lotul Romaniei pentru Campionatul European din Portugalia (26 octombrie – 4 noiembrie) fac parte 10 sportivi de la echipele baimarene CSS 2 Siromex si CSM. Obiectivul nationalei antrenata de Razvan Popovici (foto), tehnicianul echipei CSS 2 Siromex Baia Mare, este acela de a ajunge in finala, astfel incat sa se califice pentru Campionatul Mondial din primavara lui 2013, competitie care se va desfasura in Kenya. La editia precedenta de European, Romania Under 19 s-a plasat pe locul 3.
Romania Under 19 se reuneste sambata in Bucuresti, pentru un ultim stagiu de pregatire inainte de participarea la Campionatul European, competitie care va avea loc in Portugalia, in perioada 26 octombrie – 4 noiembrie. Din lotul Romaniei fac parte 10 sportivi de la echipele baimarene: Vlad Toma, Mirel Popescu, Alexandru Bucur, Dani Cubas si Ovidiu Melniciuc de la CSS 2 Siromex, respectiv Constantin Pristavita, Alexandru Oancea, Florian Rosu, George Oprea si Marius Pocris de la CSM.
Nationala Under 19 antrenata de Razvan Popovici va pleca spre Portugalia vineri, 26 octombrie. Romania este in grupa cu Spania (pe care o vor intalni in primul meci, in 29 octombrie) si cu Georgia (meciul se va juca in 31 octombrie). In cealalta grupa se vor confrunta Rusia, Portugalia si Belgia. Din 3 noiembrie vor incepe partidele pentru clasament.
„Obiectivul echipei nationale este calificarea in finala, primele doua echipe de la Campionatul European urmand sa se califice pentru Mondialul din Kenya, competitie care se va disputa in primavara lui 2013, in Kenya”, a declarat pentru eMaramures Razvan Popovici.
Anul trecut, la Campionatul European care s-a disputat in Romania, reprezentativa tarii noastre a ocupat locul 3.
Staff tehnic pentru nationala Under 19: Popovici Razvan, Cioriciu Cosmin, Horea Himpea – antrenori, Basalau Radu – preparator fizic, Peristeri Razvan – psiholog, Cimpian Octavian – medic, Moise Cosmin – kineto si Lazar Mihai – manager.
Sursa: Ramona-Ioana Pop