Vezi VIDEO
Atmosfera de sarbatoare astazi, 12 iunie, in Duminica Rusaliilor la Catedrala Episcopala Sfanta Treime din Baia Mare. Hramul lacasului de cult a adunat sute de credinciosi, catedrala devenind neincapatoare pentru multimea de oameni venita sa asiste la Sfanta Liturghie arhiereasca savarsita de un sobor de preoti si diaconi in frunte cu IPS Justinian, arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului si PS Justin Sigheteanu. Dupa oficierea Sfintei Liturghii, au fost rostite rugaciuni de sfintire a tarinilor, spicelor de grau si a apei.
Catedrala Episcopala Sfanta Treime din Baia Mare a imbracat astazi straie de sarbatoare. Lacasul de cult a fost impodobit cu ramuri verzi si flori care simbolizeaza “viata, speranta si darurile Duhului Sfant”. A fost o zi cu atat mai speciala, cu cat in acest mare praznic, in Duminica Pogorarii Sfantului Duh a fost sarbatorit si hramul Catedralei.
“Catedrala Episcopala are hramul Sfintei Treimi. Cel de-al doilea hram este Pogorarea Duhului Sfant si Soborul Maicii Domnului. In fiecare an sarbatorim hramul de Rusalii, deoarece a doua zi avem alte solicitari. Avem doua manastiri care poarta hramul Sfintei Treimi si suntem datori sa fim prezenti acolo”, a precizat PS Justin Sigheteanu, arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului.
La Sfanta Liturghie arhiereasca au luat parte o multime de credinciosi, veniti sa praznuiasca Rusaliile, dar si sa participe la sarbatoarea catedralei lor de suflet. Nu au lipsit nici autoritatile locale si judetene. Enoriasii au marturisit ca obisnuiesc sa vina frecvent aici pentru a se intalni cu Dumnezeu.
“Vin aici ori de cate ori reusesc, pentru a lua parte la impartasania cu Hristos, la intalnirea cu Dumnezeu”, a marturisit Alina, una dintre credincioase.
“Eu vin frecvent aici, pentru ca stau aproape de Catedrala. As putea zice ca e Biserica mea de suflet”, a spus la randul sau un alt credincios, Dorin.
Dupa Sfanta Liturghie, pe esplanada din fata lacasului de cult au fost rostite rugaciuni pentru sfintirea tarinilor, a spicelor de grau si a apei. Credinciosii au luat apoi acasa spice de grau si apa, ca binecuvantare a casei. De altfel in Duminica Rusaliilor se obisnuieste sa fie aduse spice de grau, amintind de vremea secerisului. Spicele de grau simbolizeaza si “limbile de foc ale Sfantului Duh care s-a pogorat peste Sfintii Apostoli”.
Tot in aceasta zi, asa cum s-a stabilit in urma cu cinci ani in Adunarea Eparhiala, in bisericile si manastirile Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului a avut loc o colecta financiara pentru continuarea lucrarilor de constructie a Catedralei Episcopale Sfanta Treime.
Foto: Rusalii 2011 (c) eMaramures.ro
Sursa: Camelia Tocaci