Luni, numărul de morţi din cauza coronavirus a atins pragul de 1 milion, conform OMS, care a avertizat că pandemia a atins „un punct critic”.
Numărul de decese din 52 de ţări din Europa a ajuns la un total de 1.000.288.
„Am ajuns la un punct critic al pandemiei”, a declarat Maria Van Kerkhove, epidemiolog al Organizației Mondiale a Sănătății.
„Traiectoria acestei pandemii este în creştere. O creştere exponenţială. Nu este o situaţie de dorit după 16 luni, mai ales că am implementat măsuri importante pentru a controla răspândirea virusului”, a spus ea.
Conform datelor oficiale, şase ţări au cele mai multe cazuri de decese din Europa:
Marea Britanie cu 127.100 de morţi
Italia cu 114.612 de morţi
Rusia cu 103.263 de morţi
Franţa cu 99.163 de morţi
Germania cu 78.452 de morţi
Spania cu 76.525 de morţi
Dar chiar şi printre aceste ţări există disparităţi. Marea Britanie, după ce a înregistrat 8.700 de morţi într-o săptămână la sfârşitul lunii ianuarie, a constatat în ultimele săptămâni un declin brusc al epidemiei cu doar 238 de morţi în ultima săptămână.
Ţara a început relaxarea măsurilor luni după ce 60% din populaţia adultă a primit prima doză de vaccin.
Alte ţări precum Italia (3,200 de decese de marţea trecută), Rusia (2.500) şi Franţa (2.200) se luptă cu un al treilea val.
Într-o notă mai pozitivă, în Europa numărul morţilor de coronavirus s-a stabilizat la sfârşitul lunii martie. În Europa s-au înregistrat 27.036 de morţi săptămâna trecută, cu mult sub cifra de 40.178 din perioada 14-20 ianuarie.