Ieri, 19 noiembrie 2024, la Târgu Lăpuș, Consiliul local trebuia să se întrunească pentru o ședință extraordinară în care urmau votate următoarele puncte:
1. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru luna noiembrie 2024;
2. Proiectul de hotărâre privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului local al Orașului Târgu Lăpuș, în principalele domenii de activitate;
3. Proiect de hotărâre privind alegerea viceprimarului Orașului Târgu Lăpuș.
La ora stabilită, jumătate dintre consilieri erau la Casa de Cultură, alături de secretarul general al UAT Târgu Lăpuș, locația în care a fost programată desfășurarea ședinței, iar jumătate au fost absenți. Cu toate acestea, pentru motive de lipsă de cvorum, ședința nu a avut loc. Consilierii prezenți fac parte din grupurile PSD și UDMR, în timp ce reprezentanții AUR și PNL, au ales să nu participe.
Această situație se cauzează celui de-al 3-lea punct de pe ordinea de zi. Se pare că alegerea viceprimarului din Târgu Lăpuș stârnește reale controverse. Atât PSD-ul, cât și PNL-ul vor să pună viceprimar. Chiar dacă la nivelul județului există o alianță pe față între PSD și AUR, se pare că alianță nu funcționează și la nivel de Târgu Lăpuș, acolo unde consilierii AUR își urmăresc propriu interes sau acționează „în urma intimidării administrației”, după cum prezintă consilierii PSD din Târgu Lăpuș.
Acuzațiile pot fi probate. În cele ce urmează vă vom prezenta documentul emis de administrația din Târgu Lăpuș care ar fi determinat un consilier să stea acasă și să nu participe la ședință.