Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Covasna, care a participat la o partidă de vânătoare pe raza localității Racoș, din județul Brașov, s-a rănit singur, împușcându-se în abdomen.
Bărbatul a fost transportat imediat la spital, a notat Brasov TV. ,,Pe raza localității Racoș a avut loc un incident, respectiv o autoaccidentare prin împușcare la o partidă de vânătoare. Victima, în vârstă de 43 ani, din județul Covasna, a fost transportată la spital, conștientă, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii incidentului”, a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.