Premierul ungar Viktor Orban a anuntat marti ca abandoneaza initiativa reintroducerii pedepsei cu moartea, declaratie ce survine la o zi dupa ce presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat ca implementarea unei asemenea idei ar putea implica excluderea Ungariei din Uniunea Europeana, transmite agentia EFE.
‘Ungaria nu are astfel de intentii (de reintroducere a pedepsei cu moartea)’, a afirmat seful executivului ungar in timpul unei conferinte desfasurate marti la Budapesta in onoarea fostului cancelar german Helmut Kohl.
Orban a provocat indignare si consternare in Europa dupa ce cu cateva saptamani in urma a adus in discutie problema reintroducerii pedepsei cu moartea in Ungaria.
In replica, presedintele executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, a declarat, intr-un interviu acordat luni publicatiei Suddeutsche Zeitung, ca reintroducerea acestei pedepse in codul penal ungar ar fi ‘un motiv de divort’. ‘Cel care introduce pedeapsa cu moartea nu isi are locul in UE’, a afirmat transant Juncker. El a sugerat astfel posibilitatea excluderii Ungariei din blocul comunitar, desi tratatele europene nu prevad o astfel de situatie.
Drept urmare, premierul ungar a indicat in declaratia sa de marti ca ‘situatia este clara’ si ca ‘niciun stat membru nu poate adopta masuri contrare Cartei Drepturilor Fundamentale a UE’, afirmatie ce ar putea pune capat unei dezbateri care l-a adus pe Orban inclusiv in Parlamentul European pentru a oferi explicatii.
Sursa: Agerpres