In anul școlar 2017-2018, evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în luna mai 2018, iar cele de la finalul clasei a VIII a in iunie.
Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a aprobat, prin ordin, calendarul de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a si a VIIIa în anul școlar 2017-2018.
Potrivit documentului in cazul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a probele se vor desfășura în intervalul 7 — 24 mai 2018. Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a va avea loc în perioada 7 — 10 mai. Probele scrise la limba română și limba maternă sunt programate în 7 mai, fiind urmate a doua zi de testele de citire la cele două discipline. Proba de matematică este prevăzută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai.
Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (15 mai), matematică (16 mai) și limba maternă (17 mai).
Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai (limbă și comunicare) și 24 mai (matematică și științele naturii).
In cazul absolvenților clasei a VIII-a (EN VIII) în anul școlar 2017-2018 prima probă scrisă din cadrul Evaluarii Nationale (limba și literatura română) va avea loc în data de 11 iunie 2018. Următoarea probă scrisă (matematică) se va desfășura în data de 13 iunie, iar ultima (limba și literatura maternă) va fi organizată în 14 iunie.
Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 19 iunie (până la ora 12:00). Subsecvent, în aceeași zi, intervalul orar 14:00 — 19:00 este rezervat înregistrării contestațiilor. Acestea vor fi soluționate în perioada 20 — 22 iunie. Examenul se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.
Precizăm că înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Națională se face în perioada 4 — 8 iunie 2018.
Conform ordinului de ministru privind structura anului școlar 2017 — 2018, cursurile școlare pentru clasa a VIII-a se vor finaliza vineri, 8 iunie 2018.